REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.6° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

RAJA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență

Replica API 1 martie 2022 | 23:44 1358

RAJA SA a activat Comandamentul pentru Situații de Urgență, de luni – 28 februarie 2022, ora 10.00, până marți – 01 martie 2022, ora 16.00, ca urmare a atenționărilor meteo de cod portocaliu, emise de Administrația Națională de Meteorologie pentru județul Constanța, cu ninsori viscolite, strat de zăpadă consistent și vizibilitate redusă. Totodată, vântul va avea intensificări susținute, cu viteze de 60...70 km/h, rafalele putând atinge chiar și 80...90 km/h în zona litoralului.

Prin urmare, zeci de echipe de intervenție, dotate cu autospeciale tip womă, vidanje, motopompe de mare putere și autoutilitare, au fost pregătite pentru a acționa cu promptitudine în rezolvarea situațiilor specifice care pot apărea în funcționarea sistemelor operate din localitățile deservite.

Angajații societății vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate la parametri optimi. Problemele care pot apărea în funcționarea acestora, dar care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA SA va face tot ce este necesar pentru reluarea serviciilor imediat ce vor fi remediate avariile survenite la nivelul rețelei de furnizare a energiei electrice.

”Totodată, consumatorii care înregistrează deficiențe ale sistemului de distribuție apă potabilă sau de canalizare, pot sesiza avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924, pentru remedierea acestora într-un timp cât mai scurt.„ au transmis reprezentanții RAJA.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272