RAJA anunța oprirea programată a apei potabile în Constanța, 2–3 septembrie
RAJA anunța oprirea programată a apei potabile în Constanța, 2–3 septembrie
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRAJA S.A. Constanța anunță o întrerupere programată a furnizării apei potabile timp de 20 de ore, pentru realizarea unor lucrări de modernizare a rețelei de alimentare.

Începând de marți, 02 septembrie 2025, ora 22:00, și până miercuri, 03 septembrie 2025, ora 18:00, locuitorii mai multor cartiere din municipiul Constanța vor rămâne fără apă la robinete. Măsura este necesară pentru conectarea noilor conducte și dezafectarea celor vechi, în cadrul contractului de lucrări CL 1 „Rețele apă și canalizare în zona centrală a Municipiului Constanța – LOT 1, LOT 2, LOT 3”, investiție în valoare de peste 84 milioane lei, finanțată prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM).
Vor fi afectați de oprirea apei:
-
Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu”;
-
Bd. Mamaia (între Str. Dumbrava Roșie și Pod Pescărie) și străzile adiacente;
-
Hotel Malibu;
-
Cartierele Universitate și Faleză Nord;
-
Punctele termice 22, 30, 31, 33, 35, 37 și 38.
Totodată, consumatorii din zona Piața Chiliei vor avea apă cu presiune scăzută. În funcție de topografia rețelei și de consum, la etajele superioare și la capetele de coloană este posibil să se înregistreze lipsa apei.
Lucrările de modernizare se desfășoară pe Strada Dumbrava Roșie și Bulevardul Mamaia, în zona intersecțiilor cu Str. Libertății și Lt. Gheorghe Economu, dar și în apropierea Liceului Energetic. Echipele constructorului, împreună cu cele ale RAJA S.A., vor conecta noile conducte la sistemul centralizat și vor monta vane de sectorizare, pentru creșterea eficienței alimentării cu apă.
Furnizarea apei va fi reluată progresiv, pe măsură ce sistemul intră în presiune. La repornire, apa poate prezenta modificări temporare de calitate (turbiditate sau culoare). RAJA recomandă utilizatorilor să evite consumul până la limpezirea completă a apei și să o folosească doar în scopuri casnice.
Operatorul îi roagă pe abonați să își asigure rezerve minime de apă pentru consum și uz casnic pe durata întreruperii și își cere scuze pentru disconfortul creat.
„Aceste investiții sunt realizate în beneficiul consumatorilor și au ca obiectiv furnizarea unor servicii ireproșabile, creșterea calității vieții, reducerea pierderilor din rețea, precum și siguranța și continuitatea alimentării cu apă”, transmit reprezentanții RAJA S.A.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.1° Constanța 






.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)