RAJA Constanța oprește apa pe bulevardul Lăpușneanu și în zonele adiacente din cauza unei avarii majore
RAJA Constanța oprește apa pe bulevardul Lăpușneanu și în zonele adiacente din cauza unei avarii majore
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestEchipele RAJA intervin marți, 21 octombrie 2025, pentru remedierea unei avarii la o conductă de distribuție de 450 mm pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în zona parcului Tăbăcărie. Alimentarea cu apă este întreruptă între orele 10:30 și 19:00 în mai multe cartiere, inclusiv în zona City Park Mall, urmând ca furnizarea să fie reluată treptat după finalizarea lucrărilor.

Echipele RAJA intervin astăzi – 21 octombrie 2025, pentru remedierea unei avarii survenite la nivelul conductei de distribuție, cu diametrul de 450 mm, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (zona parc Tăbăcărie), din municipiul Constanța.
În vederea executării lucrărilor de reparație, se sistează furnizarea apei potabile, în intervalul orar 10:30–19:00, în următoarele zone: bulevardul Alexandru Lăpușneanu – tronsonul delimitat de aleea Heracleea și bulevardul Tomis (inclusiv City Park Mall); perimetrul cuprins de străzile: bulevardul Tomis - Soveja - Primăverii - Pictor Nicolae Grigorescu - bulevardul Tomis, cu străzile adiacente și punctele termice aferente zonei (101, 118, 119 și 214).
Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.
Atenționăm consumatorii că, la reluarea alimentării cu apă, aceasta poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate, culoare). Recomandăm să fie utilizată în scopuri menajere până la limpezirea completă. a declarat intr-un comunicat RAJA.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
14.1° Constanța 












