REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

RAJA oferă premii atractive participanților la concursul ”Apa este viața!”

RAJA oferă premii atractive participanților la concursul ”Apa este viața!”

Valentina POPA 13 februarie 2026 | 00:00 580

Expresivitatea, originalitatea și relevanța mesajului transmis sunt din nou în prim-plan în cadrul Concursului de pictură și desen „Apa este viață!” – 2026, organizat de RAJA S.A. cu ocazia Zilei Mondiale a Apei. Cei mai inspirați participanți vor fi recompensați cu premii atractive, puse în joc pentru lucrările care vor reuși să impresioneze atât publicul, cât și Comisia de Jurizare.

RAJA ofera premii atractive participantilor la concursul ”Apa este viata!”

Concursul se adresează copiilor din județul Constanța, cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani, care sunt invitați să își exprime imaginația prin desen și culoare, în acord cu tema ediției din acest an – „Apa pentru toți”. Competiția se desfășoară pe două categorii de vârstă 07 – 11 ani, respectiv 12 – 16 ani.

Anul acesta, Ziua Mondială a Apei se desfășoară sub tema „Unde curge apa, crește egalitatea”, stabilită de Organizația Națiunilor Unite, care evidențiază legătura dintre accesul la apă și asigurarea egalității de șanse între femei și bărbați, fete și băieți.

Lucrările pot fi realizate alb-negru sau în culori, folosind orice tehnică de pictură sau desen preferată. Înscrierea în concurs se face prin trimiterea unei singure lucrări, în format digital (JPEG, JPG sau PNG, cu o rezoluție mare, care să pună în valoare desenul sau pictura), la adresa de e-mail concurs@rajac.ro, până la data de 01 martie 2026 (ora 24.00).Participarea la concurs este condiționată de transmiterea Declarației de consimțământ parental, completată și semnată de către părinte sau reprezentantul legal, în conformitate cu prevederile Regulamentului concursului. Lucrările care nu vor fi însoțite de acest document nu vor fi luate în considerare.

Lucrările înscrise în concurs vor fi evaluate în două etape: prin votul publicului în mediul online și prin evaluarea realizată de Comisia de Jurizare, conform Regulamentului de concurs.

Pentru fiecare categorie de vârstă, RAJA S.A. va acorda premii sub formă de vouchere valorice eMAG, după cum urmează:

  • Premiul I: 5.000 lei;
  • Premiul II: 3.500 lei;
  • Premiul III: 2.500 lei;
  • Mențiuni: câte 3 vouchere, pentru fiecare categorie de vârstă, în valoare de 750 lei;
  • Premiul special al juriului: 1.500 lei.

Reamintim Calendarul concursului:

  • 09 februarie – 01 martie 2026 (ora 24.00) – înscrierea lucrărilor;
  • 02 – 05 martie 2026 – colectarea și pregătirea lucrărilor pentru postare;
  • 06 – 16 martie 2026 (ora 12.00) – vot online;
  • 17 – 19 martie 2026 – verificarea respectării condițiilor de participare, jurizarea lucrărilor și validarea câștigătorilor;
  • 20 martie 2026 – anunțarea câștigătorilor;
  • 23 martie – 03 aprilie 2026 – premierea câștigătorilor.

„Atenție, pentru a intra în posesia premiului, la festivitatea de premiere, câștigătorii trebuie să prezinte lucrarea în original!”, au transmis reprezentanții  biroul de Comunicare RAJA SA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Votez 2.36
0
0
Votez poziția 2.36
0
0
raja are bani de premii, salariatii au lefuri de foame ! nu vorbim de sefii mari ci de cei multi.
0
0