Raluca Olaru, calificată în optimile probei de dublu la Dubai
Raluca Olaru, calificată în optimile probei de dublu la Dubai
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPerechea formată din jucătoarea română de tenis Raluca Olaru şi croata Darija Jurak s-a calificat, duminică, în optimile de finală ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari, după 6-4, 7-5 cu americancele Jennifer Brady/Sabrina Santamaria.
Olaru şi Jurak au obţinut victoria după o oră şi 22 de minute şi şi-au asigurat un cec de 9.510 dolari şi 105 puncte WTA la dublu.
În optimi, Olaru şi partenera sa vor înfrunta favoritele numărul doi, Nicole Melichar (SUA)/Kveta Peschke (Cehia).
În alt meci din primul tur, perechea româno-chineză Monica Niculescu/Xinyun Han a fost întrecută de cuplul japonez Miyu Kato/Makoto Ninomiya cu 6-3, 6-1, după exact o oră de joc. Niculescu şi partenera sa vor primi un cec de 4.695 dolari şi un punct WTA la dublu.
Alte două românce vor evolua la dublu: Mihaela Buzărnescu joacă alături de poloneza Alicja Rosolska, împotriva perechii Anna-Lena
Groenefeld (Germania)/Demi Schuurs (Olanda), iar Irina Bara face pereche cu slovena Dalila Jakupovic, contra cuplului Belinda Bencic (Elveţia)/Daria Kasatkina (Rusia).
sursa: agerpres.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 













