REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Raluca Ștefan, șefa Spitalului Județean Constanța, îl face de râs pe Florin Mitroi, cu nepăsarea și aroganța sa

Raluca Ștefan, șefa Spitalului Județean Constanța, îl face de râs pe Florin Mitroi, cu nepăsarea și aroganța sa

Andreea POPA 8 ianuarie 2025 | 00:00 10997

La jumătatea lunii noiembrie a anului trecut, Florin Mitroi, președintele Consiliului Județean Constanța, schimba din temelii conducerea Spitalului Județean. Fostul manager Ionuț Ionescu a fost înlocuit, la acea dată, cu Raluca Ștefan, de profesie jurist, urmând să ocupe funcția timp de cinci luni, timp în care Ștefan trebuie să demonstreze de ce este în stare, dacă vrea să rămână, în continuare, pe funcție. La nici două luni de la numire, ne-am convins de competențele noului manager... dar și de lipsa de empatie de care a dat dovadă, și poate se convinge și Mitroi. De ce spunem asta, aflați în rândurile de mai jos.

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta saFlorin Mitroi și Raluca Ștefan

Lumea medicală din Constanța a fost zguduită de o veste șoc: Andreea Iuliana, o asistentă medicală de numai 28 de ani, s-a sinucis. Potrivit informațiilor noastre, tânăra a dus o luptă acerbă cu depresia, în urma divorțului de fostul soț, iar în final a ales să-și pună capăt zilelor, fiind găsită moartă în casă. Contactată pentru detalii suplimentare cu privire la modul în care a survenit decesul tinerei asistente, managerul Spitalului Județean Constanța, Raluca Ștefan, ne-a informat că se află în timpul ei liber, că e zi de sărbătoare, că este la o cafea (?!) și ne-a transmis să luăm legătura cu PR-ul unității medicale. O reacție neașteptată și șocantă, în același timp, o ofensă la adresa pacienților și rudelor acestora. Dacă nici după moartea unei colege din spital, jurista devenită manager peste noapte al celei mai mari unități medicale din Dobrogea nu-și ia din prețiosul ei timp câteva minute pentru a da detalii sau măcar pentru transmite condoleanțe familiei îndurerate, pentru că este zi liberă de la Guvern, și că este la o cafea, la ce să se aștepte bolnavii care ajung în Spitalul Județean Constanța?!

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta saRaluca Ștefan

Din păcate, aceasta este parte din echipa pe care președintele Consiliului Județean Constanța, Florin Mitroi, și-a ales-o să reprezinte și să conducă cel mai mare spital din Dobrogea și n-ar fi rău ca, la finalul celor cinci luni de grație, președintele CJ să cântărească de două ori decizia pe care o va lua cu privire la prelungirea... sau nu a mandatului Ralucăi Ștefan!

Cum a ajuns Raluca Ștefan la Spitalul Județean Constanța!

Raluca Ștefan, fostă Vericeanu, provine din mediul privat. A fost timp de 18 ani director regional al companiei Affidea, furnizor european de servicii medicale de diagnostic imagistic, ambulatoriu și tratament al cancerului.

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta sa

Ulterior, a fost promovată director comercial. Mai târziu, a fost director regional la Medicover, manager la Euromedic, în perioada 2000-2012.

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta sa

Dată fiind legătura sa cu privații din domeniul medical, să ne așteptăm la achiziții făcute Spitalul Județean cu unitățile medicale frecventate de managerul Raluca Ștefan?

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta sa

Analizând activitatea profesională anterioară a Ralucăi Ștefan, observăm că aproape întreaga ei carieră a lucrat la privat, iar munca la stat... și mai ales poziția pe care o ocupă, aceea de manager, nu pare să-i ocupe tot timpul. Se vede că tratează viețile oamenilor ca pe o afacere, că n-are nici cea mai mică umbră de empatie față de tragedia prin care trece familia asistentei.

Acestea fiind spuse, cotidianul Replica îi cere demisia de onoare managerului Raluca Ștefan! Un astfel de comportament este inacceptabil, iar consecințele ar trebuie să fie pe măsură!

Noi detalii ies la iveală în cazul Andreei Iuliana Antonescu

Între timp, noi detalii ies la iveală în cazul asistentei. Toți cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc, unii dintre ei, în special apropiații, cunoșteau problemele cu care femeia se confrunta, însă nu înțeleg de ce nu a avut tăria să lupte. Ei bine, este greu de înțeles o mamă care simte că poate pierde ce are mai scump în viață. Andreea avea o fetiță de 3 ani și se lupta pentru a obține custodia exclusivă. Mai mult decât atât, pe 21 ianuarie ar fi trebuit să se prezinte la Judecătoria Constanța, în proces deschis împotriva fostului soț, pentru custodie.

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta saAndreea Iuliana Antonescu

Andreea Iuliana Antonescu a fost găsită moartă, în propria casă, la vârsta de 28 de ani. A lăsat în urmă o fetiță de numai trei ani și multe semne de întrebare.

Andreea Iuliana Antonescu trecea prin momente grele încă din anul 2023, atunci când a divorțat de tatăl copilului ei, absolvent al Universității Maritime Constanța. Nimeni nu știe, exact, care au fost motivele care au condus la divorț, cert este că Andreea era disperată că-și va pierde copilul. Intrase în depresie și nu mai reușea să țină sub control problemele pe care le avea.

Se judeca cu fostul soț, pentru custodia copilului

Pe 12 martie 2024, Andreea Antonescu a deschis un proces la Judecătoria Constanța, împotriva fostului soț, cu care se căsătorise în 2021. Prin cererea de chemare a solicitat judecătorilor să se stabilească locuinţa copilului la ea, exercitarea autorităţii părinteşti faţă de minor să se realizeze exclusiv de către ea, iar tatăl să fie obligat la majorarea pensiei de întreținere.

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta safostul soț al Andreei și fiica

Un prim termen s-a judecat pe 1 octombrie 2024, atunci când magistrații au amânat cauza pentru 21 ianuarie 2025, în vederea administrării probelor propuse.

Potrivit informațiilor noastre, copilul locuia cu mama, însă Andreea stătea cu teamă tot timpul că și-ar putea pierde fiica, pentru că tatăl intenționa să obțină custodia exclusivă. Pentru o mamă, o astfel de lovitură este imposibil de suportat. Probabil, așa s-a gândit și Andreea care a decis să nu mai aștepte ziua de 21 ianuarie, când urma să se întâlnească cu fostul soț în fața instanței de judecată. A decis să-și pună capăt zilelor în propria locuință.

Soțul Andreei: Tu ai fi motivul. Să pot să o iau de la capăt!

În luna mai a anului trecut soțul Andreei posta o fotografie cu fiica lui, cu următorul mesaj: „Viața nu are buton de rewind, Să poți să întorci ce ai pierdut, Nu poți nici să o pui pe pauză, Când nu știi ce-i de făcut. Tu ai fi motivul. Să pot să o iau de la capăt!”, referindu-se la fiica în vârstă de 3 ani.

Cu o zi înainte să se sinucidă, și-a dus fiica la bunici

Andreea locuia împreună cu fiica ei într-un apartament situat în Km 4-5, cumpărat de părinții ei. Cu o zi înainte să-și pună capăt zilelor, și-a dus fiica la domiciliul socrilor, care locuiesc în zona Delfinariu.

 Raluca stefan, sefa Spitalului Judetean Constanta, il face de ras pe Florin Mitroi, cu nepasarea si aroganta sablocul în care este situat apartamentul Andreei

Video 1:

Trupul neînsuflețit al Andreei a fost depus la capela militară din KM 4-5. O rudă a tinerei ne-a declarat, în după amiaza zilei de marți, 7 ianuarie, că fostul soț nu a venit la căpătâiul ei, pentru a-i aprinde o lumânare.

Video 2

Din păcate, depresia este o tulburare mentală complexă și gravă, caracterizată printr-o stare persistentă de tristețe, pierdere a interesului și a plăcerii în activitățile de zi cu zi, care afectează semnificativ funcționarea unei persoane. De aceea, este important ca cei din jur să înțeleagă această tulburare și să ofere sprijin, dar și să-și mențină propria sănătate emoțională. Poate dacă Andreea ar fi avut parte de acest sprijin, astăzi ar fi fost printre noi. Pe 6 februarie, Andreea Iuliana Antonescu ar fi împlinit 29 de ani.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?