REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Ramazan Bayramul, sărbătorit de UDTTMR

Ramazan Bayramul, sărbătorit de UDTTMR

Replica API 30 iulie 2014 | 00:00 393

Ramazan Bayramul, sărbătorit de UDTTMR

Uniunea Democrată a Tătarilor Turco - Musulmani din România a organizat luni, 28 iulie, la Restaurantul Dorna din staţiunea Mamaia, o amplă acţiune cu prilejul primei zile de Ramazan Bayram. Au participat aproximativ 600 de persoane, membri ai filialelor UDTTMR. La eveniment au fost prezenţi, alături de preşedintele Gelil Eserghep, şi deputatul UDTTMR Varol Amet, subsecretarul de stat din cadrul Departamentului pentru Relaţii Interetnice Aledin Amet şi subprefectul judeţului Constanţa Ersun Anefi.

Pe lângă muzica tradiţională tătărească, din program nu au lipsit nici momentele artisitice susţinute de ansamblurile Karadeniz, al filialei Constanţa, Kanara, al filialei Ovidiu, şi Mini-Karadeniz, al filialei Medgidia.

Tot luni, UDTTMR a organizat o Conferinţă Naţională Extraordinară în cadrul căreia cei 317 de delegaţi prezenţi din 349 înscrişi pe liste au votat câteva completări aduse la statutul organizaţiei. A fost vorba despre completări necesare în vederea derulării pe viitor a unor proiecte europene şi a organizării unor cursuri de formare profesională şi recalificare pentru membrii comunităţii tătare din România.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere