Rareș Bogdan: Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au negociat împreună cu fermierii
Rareș Bogdan: Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au negociat împreună cu fermierii
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestNicolae Ciucă și Marcel Ciolacu au negociat împreună cu fermierii, spune europarlamentarul liberal Rareș Bogdan. Este o nouă replică la acuzația social-democratului Mihai Tudose că PNL că a lăsat PSD singur în fața protestelor transportatorilor și fermierilor.
„Domnul Ciucă a fost cel care a negociat împreună cu Marcel Ciolacu lunea trecută cu fermierii. Este cel care alături de ceilalți colegi de guvernare au acceptat să dăm acea 100 euro în plus pentru a-i sprijini pe fermieri. Este cel care a fost de acord să modificăm una din cererile cu B-ul (permisul auto, n.r.)”, a spus Rareș Bogdan.
„Colegii mei europarlamentari Motreanu, Buda, în numele delegației României PNL din PPE, au venit cu întâmpinare la doamna Ursula von der Leyen în cadrul comisiei și au spus așa: domnule, ajutorul de criză pe care l-am dat, 40 de milioane pentru pierderile suferite, haideți să mărim acel ajutor, să-i ajutăm, domnule, haideți să venim în ajutor ca subvențiile, ajutorul de stat pe care l-am dat să nu ne crească deficitul, deci să fie extras din deficit iarăși.
Haideți să cumpere Comisia cantități de cereale ucrainiene pe care să le dea nordul Africii, unde e problema legată de foamete. Să cumpere Comisia.Tocmai pentru a-i ajuta și pe fermieri. Știu, marți, miercuri, deci s-au întâmplat lucruri, s-au întâmplat lucruri legate de RCA, adică o parte din revendicările fermierilor au fost satisfăcute”, a spus europarlamentarul.
Mihai Tudose a acuzat PNL că a lăsat PSD singur în fața protestelor transportatorilor și fermierilor, deși la greva profesorilor, Ciolacu „a fost 24/24, alături de Ciucă și și-a luat și el înjurăturile egal cu premierul.”
„Ați văzut vreun reprezentant al PNL-ului acum în față? Avem și noi o amărăciune pe chestia asta,” a declarat europarlamentarul PSD, potrivit digi24.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 













