REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Rareş Bogdan: Pragul de 9.000 lei la infracţiunea de abuz în serviciu, 'nesimţit de mare'

Rareş Bogdan: Pragul de 9.000 lei la infracţiunea de abuz în serviciu, 'nesimţit de mare'

A.F. 31 martie 2023 | 00:00 816

Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan afirmă că "reinventarea" OUG 13 cu concursul liberalilor este o "mizerie fără seamăn", iar pragul de 9.000 de lei propus pentru dezincriminarea abuzului în serviciu este "nesimţit de mare".

 Rares Bogdan: Pragul de 9.000 lei la infractiunea de abuz in serviciu, 'nesimtit de mare'Rareş Bogdan

"Ieri a fost cea mai ruşinoasă zi de când am intrat în nenorocita asta de politică, în urmă cu 4 ani. Nu credeam că voi trăi să văd cum OUG 13 este reinventată cu concursul propriului meu partid, PNL. O mizerie fără seamăn! Culmea e că principalii promotori şi iniţiatori din cadrul coaliţiei de guvernare stau pitiţi şi tac ticălos. Unii au iniţiat şi au insistat pe iniţiere, alţii au tăcut maiestuos şi de neînţeles, doar ca să fie linişteee! Să o ia naiba de linişte! Vom muri politic în linişte, dacă continuăm aşa! Unii au scris, iar soldăţeii de teracotă au executat. Răul a fost făcut", a scris Rareş Bogdan, joi, pe Facebook.

El a adăugat că "la Bruxelles s-au aprins beculeţele roşii, din nou".

"Societatea civilă şi presa au reacţionat nervos şi corect, înspăimântaţi pe bună dreptate. Un partid plus un plecat din acel partid au fost readuşi pe teren pe o temă preferată, singura în care sunt antrenaţi să combată. Toate acestea cu un popor destul de mimetic, care priveşte de câteva zile bune la ce se întâmplă în Israel şi în Franţa. Moment perfect! Aştept în continuare să scoată capul de la cutie adevăraţii promotori şi iniţiatori, să îşi ceară scuze sau pur şi simplu să îşi explice demersul. Şi încă ceva: pentru un om de rând, simplu, cu resurse modeste de existenţă, pragul de 9.000 lei este mare! Foarte mare. Nesimţit de mare. Adică abuzul care produce o pagubă de 8.999 lei nu mai este abuz?", a mai scris Rareş Bogdan, scrie Agerpres.

Liberalul critică şi Curtea Constituţională a României.

"Faptul că CCR se dovedeşte încă o dată ticăloasă nu mai este o surpriză pentru nimeni. De două ori a anulat demersul tăierii pensiilor speciale în 2020, cu largul concurs al Avocatului Poporului, apoi a introdus obligativitatea unui prag la hoţie, un prag ce urmează a fi stabilit in Parlament. Tare! Excepţional. Ca la noi, la nimenea", conchide el.

Senatul a adoptat, în şedinţa de plen de miercuri, proiectul de lege al Guvernului pentru modificarea Codului penal şi a altor acte normative, pentru punerea în acord cu decizii ale Curţii Constituţionale, prin care pragul pentru abuzul în serviciu, care se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, se stabileşte la 250.000 de lei.

Ministerul Justiţiei a anunţat, ulterior, că va susţine adoptarea de către Camera Deputaţilor a unui prag de 9.000 de lei la infracţiunea de abuz în serviciu.

Liderii coaliţiei Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu au anunţat, miercuri, că susţin propunerea venită de la Ministerul Justiţiei.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
securea scoate trompetele ruginite la fezandat creiere de neghiobi
0
0
Vezi că s-a umplut de muci batistuța. Ba cu pensiile speciale, ba cu majorarea de pensii. Cam toate ce le-ai spus în 30 de zile. Infectule, grețosule, jegosule
6
4
daca nu e zero la parnaie cu mwistii. Si un leu e prea mult !!!
8
1
Jigodie narcisista si arivista. Sictir!
4
5