REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
13.9° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Rata şomajului s-a redus la 5,8%, în iulie: şomajul în rândul tinerilor s-a menţinut la un nivel ridicat

Rata şomajului s-a redus la 5,8%, în iulie: şomajul în rândul tinerilor s-a menţinut la un nivel ridicat

Mariana MURAT 2 septembrie 2025 | 00:00 121

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,8% în luna iulie 2025, în scădere cu 0,2 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna iunie 2025, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.

Rata somajului s-a redus la 5,8%, in iulie: somajul in randul tinerilor s-a mentinut la un nivel ridicat

Rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 0,5 puncte procentuale pe cea a femeilor, valorile fiind 6% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5,5% în cazul celor de sex feminin.

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna iulie a anului 2025 a fost de 471.200 persoane, în scădere faţă de luna precedentă (490.100 şomeri în luna iunie), respectiv în creştere faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (468.800 şomeri în luna iulie 2024).

Conform datelor INS, rata şomajului în rândul tinerilor (15-24 ani) rămâne în continuare la un nivel ridicat, respectiv de 23,5% în perioada aprilie - iunie 2025.

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,7% pentru luna iulie 2025 (4,7% în cazul bărbaţilor şi 4,5% în cazul femeilor). Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezintă 76,1% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna iulie 2025.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere