REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.7° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.7° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Ratonii, vânduţi în România ca animale de companie

Ratonii, vânduţi în România ca animale de companie

Replica API 15 aprilie 2013 | 00:00 15080

Zeadin Murat, voluntar al Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor:

Zeadin Murat, voluntar al Asociaţiei pentru Protecţia Animalelor:

Românul e creativ în afaceri. Mai nou, românii cresc animale de pe alte continente, care se pot adapta uşor la condiţiile de mediu de la noi şi le vând ca animale de companie. Unul dintre aceste animale este ratonul, mamifer specific Americii de Nord. Un exemplar se vinde începând de la 100 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro. O astfel de crescătorie se află şi în Constanţa, în zona industrială, pe una din interioare, unde un raton a scăpat într-un depozit unde se aduc containere. Există şi posibilitatea ca animalul să fi fost adus cu unul din containere. Cert este faptul că se plimba slobod prin curtea depozitului şi fiind atacat de o haită de aproximativ 10 câini, le-a făcut faţă. Oamenii aflaţi în curtea depozitului au chemat voluntarii de la Asociaţia pentru Protecţia Animalelor, filiala Constanţa, care au reuşit să-l prindă şi l-au dus într-o pădure. "Am reuşit să prind animalul, care era de fapt o femelă aflată la maturitate. Până să ajung acolo, a fost încolţită de 10 câini comunitari şi a reuşit să scape. Cei sălbatici pot deveni foarte agresivi. Ceea ce este mai grav este că sunt purtători ai rabiei. Ori a fost adusă cu unul din containere, ori în curtea învecinată se află o crescătorie. Mulţi cresc ratoni şi îi vând ca animale de companie. Sunt animale uşor adaptabile. Un exemplar se vinde începând de la 100 de euro şi poate ajunge până la 1.000 de euro", a declarat pentru "Replica", Zeadin Murat, voluntar al Asociaţia pentru Protecţia Animalelor, filiala Constanţa.

Marieta ŞTEFAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Unde pot să cumpăr pui de Raton
0
0
Gasiti in Parlament cel mai mare raton, in persoana lui Dragnea! Grabiti-va,oferta este limitata!
5
0
De unde pot cumpara acest bandit
8
4
De unde pot cumpara?
22
8

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272