REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.8° Constanța Vin., 29 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6683
10.8° Constanța Vineri, 29 Martie 2024 Anul XX Nr. 6683
 

RĂZBOI PE FAȚĂ ÎNTRE PSD ȘI PRIMARUL CRISTIAN RADU! Primăria Mangalia riscă să returneze fondurile europene pentru 3 proiecte

RĂZBOI PE FAȚĂ ÎNTRE PSD ȘI PRIMARUL CRISTIAN RADU! Primăria Mangalia riscă să returneze fondurile europene pentru 3 proiecte

Replica API 10 decembrie 2015 | 02:33 171

Primăria Mangalia riscă să returneze fondurile europene primite pentru trei proiecte – circa 2 milioane de euro. În timp ce consilierii PSD susțin că vina aparține primarului și că se vor îndrepta împotriva acestuia pentru recuperarea prejudiciului, Cristian Radu spune că blocajul politic al aleșilor locali va duce la pierderea banilor.

După mai multe ședințe în cadrul cărora consilierii PSD s-au opus ca primăria să se împrumute pentru finalizarea proiectelor, iar apoi s-au opus prelungirii duratei de execuție a proiectelor, cu bani de la bugetul local, joi, 10 decembrie, PSD Mangalia a transmis următorul comunicat:

“Organizatia PSD Mangalia isi exprima indignarea asupra faptului ca datorita administrarii defectuoase a proiectelor europene incepute tardiv, in scop pur electoral, orasul Mangalia risca sa piarda urmatoarele finantari europene pana in anul 2023. Motivele concrete ce fundamenteaza situatia mai sus mentionata sunt: 1. Demararea tardiva si/sau intarzierea culpabila a proiectelor „Parc Evergreen”, „Zona promenada - Aleea Teilor” si „Callatis, istorie la malul marii” de catre executivul Municipiului Mangalia, in speta, primarul Radu Cristian; 2. Ineficienta colectarii si administrarea defectuasa a fondurilor publice prin cheltuieli excesive nejustificate de realitatea urbei; 3. Intransparenta cu care edilul orasului, domnul Radu Cristian, a condus activitatea Primariei. Mentionam ca vom atrage raspunderea penala a Primarului Municipiului Mangalia pentru situatia creata prin aceste demersuri si vom depune toate diligentele pentru recuperarea prejudiciului adus orasului”.

De precizat că joi, 10 decembrie, consilierii locali au fost convocați în ședință. După un nou eșec la vot, Cristian Radu a încercat tot joi să convoace din nou aleșii locali. Într-un final, adică la 12 noaptea, concluzia a fost clară: PSD rămâne ferm pe poziții!

“Pe 10 decembrie era ultima zi în care se putea vota pentru salvarea proiectelor europene – Parc Ever Green și Aleea Teilor. Acum două săptămâni consilierii PSD au votat împotriva primirii unor fonduri guvernamentale pentru plata proiectelor europene, iar joi au votat împotriva continuării lucrărilor la șantierele deschise în prezent la Mangalia. Consilierii PSD se comportă ca un grup mafiot care vrea să pună stăâanire pe oraș, așa cum au făcut în ultimii 25 de ani”, a declarat Cristian Radu.

“În urmă cu mai multe săptămâni, până pe 5 decembrie, guvernul a anunțat că administrațiile pot lua bani pentru proiecte europene sau subvenții la căldură, cu dobândă mică. După ce UE ne decontau lucrările, am fi înapoiat acei bani guvernului. Dar, consilierii s-au opus! A urmat o altă dispoziție de la guvern, ca până pe 10 decembrie să se voteze pentru prelungirea termenelor de execuție a proiectelor (de la 31 decembrie până în vara lui 2016), așa încât primăriile să nu fie nevoite să returneze banii deja primiți de la UE. Prin prelungirea termenelor, puteam finaliza proiectele cu bani de la buget, fără a returna banii deja primiți de la UE și cheltuiți cu lucrările de până acum”, a mai explicat edilul. Întrebat de ce proiectele nu au putut fi terminate până la 31 decembrie, Radu a precizat că două luni au fost blocate procedurile de licitație, iar apoi au apărut noi și noi șicanări în bunul mers al lucrurilor din partea PSD.

A.A.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15331744146
5/49
383120264010
joker
3416910367