RĂZBUNARE din DRAGOSTE, în cartierul Coiciu? O mașină a fost INCENDIATĂ!
RĂZBUNARE din DRAGOSTE, în cartierul Coiciu? O mașină a fost INCENDIATĂ!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSituație ciudată la Constanța! Un autoturism marca Volkswagen Passat a fost cuprins de flăcări în toiul nopții, incendiul fiind lichidat de către proprietari până la sosirea pompierilor. Potrivit informațiilor noastre, cum la mijloc este vorba și despre niște spirite încinse între proprietarul autovehiculului și fosta concubină, nu este exclusă varianta unei răzbunări. Cercetările continuă.
Mai exact, la data de 18 aprilie anul curent, în jurul orei 01.00, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Cireși din cartierul Coiciu, în dreptul imobilului nr.12, arde un autoturism, marca Volkswagen Passat. Autovehiculul, cu numărul CT 55 MHI, a fost distrus în proporție de 50 la sută, în interior, fără a fi înregistrate victime omenești. În cauză se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, au precizat oamenii legii. Menționăm și faptul că sesizați au fost și militarii din cadrul ISU Dobrogea, însă focul a fost stins de către proprietarul mașinii, fiind vorba de Chemal Ș., în vârstă de 30 de ani. Potrivit informațiilor noastre, între acesta și fosta concubină ar exista o stare conflictuală, nefiind exclusă varianta unei răzbunări. Însă, toate aceste aspecte vor stabilite de oamenii legii în urma anchetei, în cadrul căreia vor fi audiate mai multe persoane.
Liliana CHIRU
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News