REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.3° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.3° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Razie în Năvodari: a curs cu amenzi

Razie în Năvodari: a curs cu amenzi

Victor ROTARU 14 noiembrie 2023 | 00:00 1412

La data 12 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției Orașului Năvodari și Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Razie in Navodari: a curs cu amenziFoto de la raziile polițiștilor

Astfel, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost verificate 82 de vehicule și 3 localuri publice. De asemenea, au fost testați cu aparatul etilotest 29 de conducători auto și au fost verificate la domiciliu 2 persoane față de care s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale, dintre care 35 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, și 1 la Legea 333/2003, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de peste 18.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 13 permise de conducere, a fost retras un certificat de înmatriculare și a fost constatată o infracțiune la regimul circulației rutiere. Astfel, la data de 12 noiembrie a.c., în jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Cogealac au identificat o femeie, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Basarabia din comuna Fântânele, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Femeia a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condusă la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală. La razie au participat și jandarmi din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Tomis Constanța.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere