RAZII în Constanța: polițiștii rutieri controlează cauciurile de iarnă! Au curs amenzile
RAZII în Constanța: polițiștii rutieri controlează cauciurile de iarnă! Au curs amenzile
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestMare atenție, șoferi! Polițiștii rutieri din Constanța efectuează controale în trafic, inclusiv în ceea ce privește dotarea autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Și cum a nins puternic în județul Constanța…, se pare că mai mulți șoferi au fost luați prin ”surprindere”. Astfel, sancțiunile au curs.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța, la data de 22 februarie a.c., au continuat activitatea de prevenire a accidentelor rutiere, aceștia acționând cu precădere în zonele cu marcaj pietonal, din municipiul Constanța. De asemenea, ținând cont și de condițiile meteorologice nefavorabile, oamenii legii au verificat și starea anvelopelor de iarnă. Pe parcursul activității, polițiștii rutieri au aplicat 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 14.790 de lei, și au reținut 17 permise de conducere. Polițiștii constănțeni vor continua acțiunile. Potrivit normelor aflate în vigoare, pentru a fi acceptate ca anvelope de iarnă, acestea trebuie să fie inscripționate cu unul dintre simbolurile „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai ,,all seasons”. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prevede, la art. 102, alin(1), pct. 28, sancționarea conducerii autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate, nefăcându-se referire la o anumită perioadă a anului. Amenda pentru fapta menționată mai sus este prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni (de la 9 la 20 puncte-amendă), iar sancțiunea contravențională este însoțită și de măsura reținerii certificatului de înmatriculare.
L.C.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News