REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Razii la Constanța: a plouat cu amenzi

Razii la Constanța: a plouat cu amenzi

Virgil STOIAN 1 aprilie 2023 | 12:25 1143

La data de 31 martie spre 1 aprilie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au desfășurat o acțiune pe linia respectării prevederilor Legii 333/2003, precum și pentru prevenirea faptelor comise cu violență.

Razii la Constanta: a plouat cu amenzi
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei, dintre care 5 la Legea 61/1991, 2 la Legea 333/2003, iar restul pentru alte abateri.
La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța.

La data de 31 martie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secțiile 4 și 5 Poliție au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, în cartierele Abator, Poarta 6, CET, Medeea, Palas, Brătianu, Compozitorilor și Topolog.
În urma activităților desfășurate, polițiștii au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 5.000 de lei, dintre care 9 la H.C.L. 77/2001, 5 la Legea 61/1991 și una la O.U.G. 97/2005.
Totodată, a fost constatată o infracțiune și a fost identificată o persoană bănuită de comiterea acesteia.
Exemplu:
La data de 31 martie, polițiștii au fost sesizați, de o femeie, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras tomberonul din fața imobilului situat pe strada Hatman Arbore.  La scurt timp, a fost identificat, în apropiere, un bărbat bănuit de comiterea faptei. Bunul sustras a fost găsit în posesia acestuia, recuperat și restituit persoanei.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală.
La acțiune au participat și jandarmi de la Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Tomis” Constanța, precum și polițiști locali de la Direcția Generală Poliția Locală Constanța.

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere