REPLICA ONLINE CONSTANTA

1.4° Constanța Lun., 9 Nov. 2026
Anul XX Nr. 7638
1.4° Constanța Luni, 9 Noiembrie 2026 Anul XX Nr. 7638
 

Razii la Mangalia: amenzi pe bandă rulantă

Razii la Mangalia: amenzi pe bandă rulantă

Replica API 25 februarie 2022 | 00:00 413

La data de 24 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche-2 Mai, Secției 3 Rurală Mangalia și ai Secției 9 Rurală Topraisar au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Razii la Mangalia: amenzi pe bandă rulantă

Astfel, au fost legitimate peste 60 de persoane și au fost verificate 28 de autovehicule.

Au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 6.700 de lei.

Totodată, au fost reținute, în vederea suspendării, 3 permise de conducere.

La data de 24 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiul Constanța (Secțiile 1, 4 și 5) au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost oprite, pentru control, aproximativ 30 de autoturisme. Totodată, au fost verificați 15 operatori economici.

În urma activităților, au fost aplicate 20 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 5.800 de lei, dintre care 13 la Legea 55/2020, în valoare totală de 3.000 de lei.

În activități au fost angrenați și jandarmi constănțeni.

V.S.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Prin publicarea unui comentariu, utilizatorul confirmă că a luat cunoștință de aceste reguli și este de acord să le respecte.
scoateti rablele poluante de pe sosele.voi nu mirositi gazele si poluarea????
0
0