REPLICA ONLINE CONSTANTA

12° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
12° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Răzvan Dimoftache află pe 10 martie dacă rămâne în arest la domiciliu

Răzvan Dimoftache află pe 10 martie dacă rămâne în arest la domiciliu

Replica API 9 martie 2016 | 23:39 292

Emoţii pentru patronul magazinelor de carne din Tomis 3

Emoţii pentru patronul magazinelor de carne din Tomis 3

Răzvan Dimoftache

Afaceristul Răzvan Dimoftache, individul care a pus în pericol viaţa constănţenilor întrucât magazinele sale din Piaţa Tomis 3 aveau la vânzare tone de carne stricată, află pe 10 martie dacă rămâne în arest la domiciliu. Precizăm că el a fost arestat preventiv, pe 11 februarie anul curent, după care a depus contestaţie şi, pe 17 februarie, Curtea de Apel Constanţa a decis ca el să fie plasat în arest la domiciliu. Acum, Tribunalul a stabilit termen pe 10 martie cu privire la prelungirea măsurii preventive.

Potrivit anchetatorilor, Răzvan Dimoftache, în calitate de administrator al unei societăţi comerciale, în perioada 2007-2009, s-a sustras de la plata de la bugetul de stat cu suma totală de 128.657 lei, reprezentând T.V.A şi impozit pe profit. De asemenea, în cursul anului 2009, Răzvan a procedat la falsificarea instrumentelor oficiale constând în ştampile, instrumente oficiale pe care le-a utilizat pentru a crea aparenţă de legalitate a cărnii şi a produselor din carne cu care s-a aprovizionat în calitate de reprezentant al firmei. Ulterior, în cursul anului 2013, sus-numitul, în calitate de administrator, a refuzat să pună la dispoziţia organelor fiscale documentele financiar contabile ale firmei, în vederea efectuării inspecţiei fiscale.

Având în vedere refuzul predării documentelor contabile, în urmă efectuării unei percheziţii domiciliare la sediul social al firmei a fost identificate peste 400 de înscrisuri contrafăcute prin scanare de către acesta, reprezentând certifificate de sănătate publică falsificate, în scopul creării unei aparenţe de legalitate a provenienţei mărfurilor (carne şi produse din carne), cu care societatea s-a aprovizionat. Totodată, au mai fost identificate o ştampila falsificată, precum şi un contract falsificat de închiriere spaţiu comercial.

Ulterior, organele fiscale au calculat un prejudiciu adus bugetului de stat prin neînregistrarea contravalorii mărfurilor vândute în suma totală de 200.739, 35 lei. La începutul lunii februarie, autoritățile i-au închis cele două magazine situate în Piața Tomis 3 și i-au confiscat și, ulterior, distrus toată marfa care urma să ajungă pe mesele constănțenilor.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212