REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Răzvan Marin, la Ajax! Românul crescut de Viitorul lui Hagi, comparat de olandezi cu Steven Gerrard: „E o afacere grozavă!”

Răzvan Marin, la Ajax! Românul crescut de Viitorul lui Hagi, comparat de olandezi cu Steven Gerrard: „E o afacere grozavă!”

Replica API 27 martie 2019 | 00:00 613

Răzvan Marin, la Ajax! Românul crescut de Viitorul lui Hagi, comparat de olandezi cu Steven Gerrard: „E o afacere grozavă!”

Aad de Mos, marele antrenor batav, vorbește în cotidianul De Telegraaf despre Răzvan Marin, 22 de ani, care este la un pas de Ajax, pentru 12 milioane de euro: „Un adevărat jucător stil Ajax. Tehnic, creativ, cu viziune și pasă de calitate”.

Jurnaliștii olandezi continuă să vorbească despre Răzvan Marin, aproape sigur transferat de la Standard la Ajax. „Marc Overmars, directorul sportiv, a fost mai rapid decât reprezentanții Romei, care îl voiau la fel de mult. Excelenta campanie din Ligă îi atrage pe tineri ca un magnet”, scrie cotidianul De Telegraaf, care îl aseamănă pe „tricolor” cu un faimos fotbalist englez: „E un potențial Steven Gerrard”.

Tot De Telegraaf a discutat cu Aad de Mos, un mare antrenor batav, ce cunoaște foarte bine fotbalul belgian. „Dacă am compara suma ce va fi plătită pentru Marin cu ce se vehiculează în fotbalul european, ne-am da seama imediat că e o afacere grozavă. Un preț foarte bun", a declarat De Mos, ex-Ajax, PSV, Anderlecht și Standard.

Acesta elogiază calitățile mijlocașului: „Un adevărat jucător stil Ajax, foarte dotat tehnic, creativ, cu viziune și pasă de calitate". Iar De Telegraaf completează: "E disciplinat și puternic psihic”.

Overmars încearcă să-l protejeze pe Răzvan. Oficialul „lăncierilor” le spune fanilor că nu va fi același gen de jucător ca Frenkie de Jong, pe care îl va schimba la alb-roșii: „Unii sunt de neînlocuit, se nasc o dată la douăzeci de ani".

„Am învățat multe de la Mister Hagi cât am fost la Viitorul. Era zilnic la antrenament, oferindu-mi sfaturi, crezând în mine. Hagi m-a comparat cu Xavi”- Răzvan Marin, pentru Het Laatste Nieuws

„Înțeleg perfect de ce l-a vrut Ajax pe Marin. Un jucător foarte bun de construcție, ofensiv, cu abilitate de marcator. Un băiat care mi-e aproape de suflet”- Aad de Mos, cunoscut antrenor olandez

„Românul face curse cu ușurință, bate toate cornerele și loviturile libere. E rapid și agresiv”- De Telegraaf, cotidian olandez

sursa: gsp.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
rabdare . ala e un preanunt . ajax are pe lista zeci de jucatori pe care ii urmareste .............nu cred ca va face fata la ajax . belgia joaca boem fata de olandezi . succes razvan marin .
1
0