REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Răzvan Pantelimon: Dacă PSD se retrage de la negocieri, vom avea un guvern instabil și slab

Răzvan Pantelimon: Dacă PSD se retrage de la negocieri, vom avea un guvern instabil și slab

Virgil STOIAN 20 decembrie 2024 | 00:00 1431

Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se va retrage de la masa discuţiilor pentru formarea guvernului, dar va acorda voturile unei coaliţii de dreapta, ceea ce a aruncat lumea politică şi mai tare în haos. În urma deciziei de a se ridica de la masa negocierilor, în lumea politică s-a agitat rău stupul de viespi. Pe tot parcursul zilei, liderii social democrați au fost sunați pe toate căile să se întoarcă la masa negocierilor și se pare că aceștia s-au mai înmuiat. Reporterii Replica au încercat să afle care este strategia PSD-ului și implicit a lui Marcel Ciolacu, dar și cum va afecta această retragere politica românească și eventuala formare a unui guvern, iar pentru acest lucru am vorbit cu analistul politic Răzvan Pantelimon.

Razvan Pantelimon: Daca PSD se retrage de la negocieri, vom avea un guvern instabil si slab Răzvan Pantelimon

Răzvan Pantelimon crede că sunt două variante legate de ieșirea PSD din coaliție: „legat de ieșirea PSD din coaliția posibilă și din viitorul guvern sunt două variante: prima ar fi aceea că atât PSD, cât și Marcel Ciolacu, la fel ca și celelalte partide și ceilalți lideri politici, sunt conștienți că viitorul guvern va avea o sarcină foarte grea și care va crea foarte multe nemulțumiri în rândul cetățenilor, din cauza măsurilor nepopulare pe care va fi obligat să le ia. Astfel încât, prin această ieșire din viitoarea coaliție de guvernare, dar cu sprijin în Parlament a unui eventual guvern de dreapta, încearcă să minimizeze pe cât posibil efectele electorale negative asupra Partidului Social Democrat și a unei posibile candidaturi prezidențiale. Să nu uităm că suntem încă într-o logică electorală, deoarece urmează alegerile prezidențiale repetate, niște alegeri poate mai disputate decât până acum; dacă alegerile anterioare păreau destul de clare având în vedere sondajele pre-electorale iar scenariile posibile păreau logice, viitoarele alegeri pot aduce mari surprize, și orice rezultat este posibil.

PSD vrea să negocieze de pe poziții de forță

În cea de a doua variantă această mișcare ar avea drept scop creșterea potențialului de negociere a PSD, care încearcă să se poziționeze mai puternic în discuțiile viitoare, spune Pantelimon. „Practic, prin acest anunț, Marcel Ciolacu a obligat celelalte partide să își modereze discursul și să „se roage” de PSD ca să participe la viitorul guvern. Tot mai multe voci spun că nu se poate face guvern fără PSD, am văzut că au început să apară scuze pentru pozițiile anterioare anti-PSD, practic la momentul acesta, majoritatea liderilor politici, inclusiv Președintele Iohannis, „curtează” Partidul Social Democrat să revină la masa negocierilor pentru că este singura variantă de a avea un viitor guvern solid. Aici cred că ar fi un câștig al PSD pentru că în momentul în care vor reveni la masa negocierilor vor reveni de pe o poziție de forță, de pe o poziție în care vor putea pune mai multe condiții“, a continuat acesta.

Razvan Pantelimon: Daca PSD se retrage de la negocieri, vom avea un guvern instabil si slab Marcel Ciolacu

În privința efectelor retragerii PSD din coaliție, analistul politic consideră că ar putea fi formarea unui guvern extrem de instabil care nu va duce la nimic bun, putând duce la creșterea extremismului: „Efectele unei posibile rămâneri în afara coaliției de guvernare a PSD vor fi acelea că vom avea un guvern extrem de instabil, un guvern extrem de slab care nu prea va putea lua niște măsuri nepopulare sau dacă le va lua le va deconta total, iar PSD se va prezenta ca opoziția la aceste măsuri, să nu uităm că Marcel Ciolacu a subliniat că vor sprijini în Parlament un guvern „de dreapta”, știut fiind faptul că în general măsurile nepopulare de austeritate sunt asociate cu politici de dreapta. Nu avem posibilitatea organizării de alegeri anticipate în acest moment pentru că Constituția interzice dizolvarea Parlamentului în ultimele șase luni de mandat ale Președintelui, iar alegerile anticipate presupun dizolvarea Parlamentului, deci intrăm într-o situație de blocaj care va avea consecințe inclusiv pe plan economic. Vedem că deja ieri, când încă nu aveam această discuție, a fost scăzut ratingul de țară al României, iar astăzi bursa a reacționat negativ printr-o scădere importantă la această la această veste. Chiar dacă se va forma un guvern cu sprijin PSD în parlament este posibil să  ajungem într-o situație de permanentă instabilitate precum cea a Bulgariei, țară care în ultimii trei ani și jumătate a avut numeroase alegeri pentru că partidele principale nu reușesc să formeze un guvern solid, și există acest risc și la noi pentru că și eventuale alegeri anticipate organizate anul viitor să ducă la un Parlament și mai fragmentat. Toată această criză va duce la o creștere a extremismului, a variantelor acestora radicale și la probleme pentru funcționarea statului.

Razvan Pantelimon: Daca PSD se retrage de la negocieri, vom avea un guvern instabil si slab negocieri coaliție

Cu toate acestea, Pantelimon consideră că Marcel Ciolacu va reveni la masa negocierilor: „Cred însă că nu se va ajunge până acolo, pentru că probabil că după consfătuiri și cu ceilalți lideri ai PSD, Marcel Ciolacu va ieși iar public și va anunța că ținând cont și de „rugămințile” celorlalte forțe politice și „acționând cu responsabilitate pentru binele țării”, înțelegând că „fără PSD nu se poate face guvernul” și din „nevoia de stabilitate pe plan intern și internațional”, a decis să revină la masa negocierilor. Pe termen lung consider că este o mișcare bună a donului Ciolacu pentru că indiferent ce se va întâmpla PSD câștigă: dacă reiau negocierile o vor face de pe o poziție de forță, iar dacă să presupunem că totuși se va ajunge la un guvern fără PSD, acesta nu va deconta măsurile nepopulare ce trebuie luate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Profitori ordinari, magistratii - te duci in instanta cu dreptatea in mana, cu probe si martori impotriva abuzurilor institutiilor statului si pleci respins de specimene beneficiare de pensii speciale. Monstrii acestia apara institutiile statului si calca in picioare dreptatea cetatenilor. Este si firesc, statul este cel care le atribuie cu larghete pensii speciale, salarii nesimtite si pensionari anticipate. Nu va este deloc rusine magistratilor ? Sunteti inamovibili si va bateti joc de catateni ? Asa sa aveti parte si voi de dreptatea stramba pe care o faceti toata viata voastra.
1
0
TAIATI PENSIILE SPECIALE nesimtitilor de paraziti care traiesc pe spatele nostru. Anual ne cresc taxele si impozitele ca sa le acoprim acestor trantori foloasele banesti necuvenite de care beneficiaza. Nu va este deloc rusine sau jena fata de cetatenii acestei tari care muncesc cinstitit, traiesc din salarii sau pensii mizere si va alimenteaza voua pensiile speciale ? Pana cand o sa ne manipulati si o sa ne jefuiti in halul acesta ?
2
0
Întărâtăi drrace că și mie'm place !. Marcelică covrigaru NU vrea să înghețe pensiile și salariile, NU vrea să desființeze pensiile nesimțite, NU vrea să reducă personalul administrativ bugetar, NU vrea un Parlament cu 300 parlamentari. În acest caz trece în opoziție cu arme și bagaje și asistă chicotind cum guvernul minoritar fără Ciuuma Rooșie va lua măciuci după ceafă de la poppulime.
2
0
Doamne, ce deștept e Pantelimon ăsta! A fost și director la Muzeu câteva zile. Cum ne spune el mereu ce știam deja. și cum îl promovează ăștia de la R.E.P.L.I.C.A
4
3
asa e psd santajeaza cu iesirea ca niste escroci ordinari ce sunt ptr a obtine cat mai mult la negocieri o bucata cat mai mare din ciolan e totusi adevarat ca si cu scandalagii de la usr care au pretentii absurde nu se poate sta de vorba chiar deloc dar se poate face guvern si fara ei se pare cu o majoritate mai firava in parlament
3
1
Da, bah, PSD pune tot felul de conditii: nu-l vrem pe Bolojan premier, nu o vrem pe Lasconi candidat, nu-l vrem nici pe Nicusor candidat, nu vrem pe nimeni nici de la PNL, nici de la USR, nici independent! De fapt se invart in jurul cozii ca sa-l propuna pe Ciordacel ba premier, ba candidat unic, nu stiu nici ei. Important sa fie de la ei, de la PSD, ca doar ei sunt buni, ca ei au obtinut cel mai mult...De fapt au obtinut praful de pe toba.
5
1
scandalul asta, este ca curvele cu politisti si futute si amdendate! ei ne0au bagat in datorii peste cap(mai rau ca grecia), ei au angajat toate amantele la stat, ei au cheltuit pnrr pe flori si borduri si tot ei sint suparati?! noi ce sa mai spunem?
3
0