REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Reacția lui George Simion după ce a fost suspendată decizia CCR de anulare a alegerilor

Reacția lui George Simion după ce a fost suspendată decizia CCR de anulare a alegerilor

A.F. 24 aprilie 2025 | 20:18 971

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploiești au acceptat contestația privind suspendarea deciziei Curții Constituționale privind anularea alegerilor prezidențiale de la finalul anului 2024. În acest moment, decizia CCR este suspendată, dar decizia adoptată la Curtea de Apel Ploiești poate fi contestată la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reactia lui George Simion dupa ce a fost suspendata decizia CCR de anulare a alegerilor George Simion

Într-o primă reacție la această decizie, liderul AUR, George Simion, susține că asta înseamnă „TURUL2ÎNAPOI“.

„Eu susțin revenirea la democrație, la ordinea constituțională și domnia legii: acestea toate înseamnă TURUL2ÎNAPOI!”, a spus Simion.

De asemenea, liderul AUR arată că Biroul Electoral Central a decis să-și continue activitatea, doar AUR și POT s-au opus acestei decizii.

„BEC a votat că își continuă activitatea, doar AUR și POT au votat contra! Noi vrem revenirea la democrație și la turul2!”, a mai spus Simion.

Decizia Curții de Apel Ploiești

„Tip solutie: Admite cererea

Solutia pe scurt: Admite capătul de cerere privind suspendarea executării actului administrativ contestat. Suspendă executarea Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024, până la soluţionarea definitivă a cauzei. Admite acţiunea în anulare. Anulează Hotărârea Curţii Constituţionale nr. 32 din 6 decembrie 2024. Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 70 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei azi, 24.04.2025.

Document: Hotărâre 135/2025 24.04.2025”, se arată în decizia Curții de Apel Ploiești.

Decizia Curții de Apel Ploiești este cu drept de recurs în 5 zile de la pronunţare. Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel Ploieşti, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?