REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
14.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Reacția lui Taylor Swift după ce Billboard a numit-o pe Beyonce cea mai mare vedetă pop a secolului 21

Reacția lui Taylor Swift după ce Billboard a numit-o pe Beyonce cea mai mare vedetă pop a secolului 21

Deria ISLEAM 7 decembrie 2024 | 00:00 254

Billboard a desemnat-o pe Beyonce drept cea mai mare vedetă pop a secolului 21 și a provocat astfel discuții aprinse din partea fanilor altor artiști. Cei mai vehemeți au fost cei ai lui Taylor Swift.

Reactia lui Taylor Swift dupa ce Billboard a numit-o pe Beyonce cea mai mare vedeta pop a secolului 21

Artista s-a calsat pe poziția a doua în topul celor de la Billboard, astfel că fanii ei s-au arătat dezamăgiți. Cu toate acestea, Taylor Swift a adoptat o atitudine pozitivă față de această decizie și a subliniat admirația pe care o are pentru colega sa de breaslă.

Taylor Swift, care a intrat în atenția publicului global în anii 2000, a fost susținută încă de la început de Beyonce. Momentul definitoriu al relației lor a avut loc în 2009, la MTV Video Music Awards, când Kanye West a întrerupt discursul lui Taylor Swift pentru a afirma că premiul ar fi trebuit să-i revină lui Beyonce. Atunci, Beyonce a invitat-o pe Taylor Swift înapoi pe scenă, pentru a-și finaliza discursul, gest care a rămas memorabil.

Taylor Swift, bucuroasă pentru Beyonce

„Taylor Swift nu ar putea fi mai fericită pentru Beyonce. Beyonce a fost mereu de partea ei și a inspirat-o în carieră”, a declarat o sursă apropiată cântăreței pentru Daily Mail.

Deși fanii lui Taylor Swift au reacționat vehement, considerând că artista lor preferată merita locul întâi, cântăreața s-a arătat recunoscătoare pentru locul doi, afirmând că Beyonce este un adevărat model. Taylor Swift și-a construit o carieră impresionantă, dar ea însăși recunoaște că Beyonce are o influență de neegalat, fiind o figură centrală a muzicii pop de peste două decenii.

Billboard și-a apărat decizia, subliniind longevitatea carierei lui Beyonce și impactul său în multiple domenii, de la muzică la cultură.

„Puțini artiști pot egala succesul comercial, performanțele și influența pe care Beyonce le-a avut din 2000 până în prezent”, au precizat reprezentanții publicației.

Billboard recunoaște calitățile lui Taylor Swift

Taylor Swift, deși are un palmares impresionant, nu a acumulat încă aceeași experiență de-a lungul timpului. Cu toate acestea, Billboard recunoaște că Taylor Swift este singura artistă care a reușit să rivalizeze cu Beyonce la mai multe capitole, inclusiv în ceea ce privește vânzările și premiile.

Fanii lui Taylor Swift au fost nemulțumiți, considerând decizia o „glumă”, dar artista nu împărtășește aceeași opinie. În schimb, ea vede această recunoaștere ca un compliment la adresa ambelor cariere și ca o confirmare a influenței pe care muzica o poate avea asupra lumii.

Pentru Taylor Swift, poziționarea pe locul al doilea nu este un eșec, ci mai degrabă o ocazie de a celebra succesul unei colege pe care o admiră. „Este onorată că și-a construit un imperiu și că fanii ei o susțin atât de vehement”, a adăugat sursa apropiată artistei, conform libertatea.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere