REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
15.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Reacția Marinei Almășan, acuzată că se plimbă prin lume pe banii TVR: „Nu mă justific în fața unor proști”

Reacția Marinei Almășan, acuzată că se plimbă prin lume pe banii TVR: „Nu mă justific în fața unor proști”

A.F. 16 septembrie 2025 | 00:00 387

Marina Almășan, aflată, zilele acestea, în Turcia, unde filmează alături de echipa sa o nouă ediție a emisiunii de turism „Hai-hui cu... Marina”, a luat atitudine, în urma acuzațiilor că s-ar plimba prin lume pe banii televiziunii publice. Ea a făcut dezvăluiri și privind sursa finanțării producției sale de la TVR 2. 

Reactia Marinei Almasan, acuzata ca se plimba prin lume pe banii TVR: „Nu ma justific in fata unor prosti”Marina Almășan

„Toate emisiunile mele au fost sponsorizate, de când mă știu!”

Marina Almășan a dorit să facă unele precizări privind sursa finanțării producției sale de la TVR 2:

„Da, toate emisiunile mele au fost sponsorizate, de când mă știu. Șefii mei dintotdeauna au profitat de această abilitate a mea (nici ASE-ul n-a fost absolvit degeaba, se pare) și dându-mi bugete ZERO, la fiecare proiect!

Recordul a fost în 2010, când, fiind șef delegație pentru România la Eurovision, am reușit să finanțez cu surse atrase si selecția națională, si prezența României la Oslo, când Paula si Ovi au ocupat acel legendar loc 3. Până si taxa plătită de TVR (peste 100.000 de euro) am reușit s-o acopăr din sponsorizări!”.

„Relax, dragilor cârcotași!”

Ea a adăugat și un mesaj pe conturile sociale, în care le dă o replică acidă internauților care au acuzat-o că s-ar plimba pe banii televiziunii publice:

„Mă scot din minți „binevoitorii” care, în comment-urile lor (bine, încă n-au început, dar au făcut-o, în sezonul trecut!) mă acuză că mă plimb prin lume pe banii TVR-ului!  Da, de acord cu voi, nu am nicio obligație să mă justific în fața unor proști, care nici măcar nu-mi urmăresc emisiunile, căci probabil ar fi văzut puzderia de sponsori care însoțesc fiecare proiect al meu.

Astfel, datorită lor, niciun sfanț din „banul public” n-o pornește spre călătoriile mele... Pentru că suntem prieteni, pentru că prețuiesc TVR, pentru că le plac emisiunile mele și, firește, pentru că se poate! Deci, relax, dragilor cârcotași! Bucurați-vă de ceea ce vă ofer, muncind pe brânci, vă asigur! Iar dacă nu vă place, schimbați postul!”, conform click.ro.

Filmează și la Istanbul: „O destinație atât de populară printre români”

Marina Almășan a vorbit și despre farmecul călătoriilor în întreaga lume, înainte de a alege o nouă destinație, Istanbul:

„Să descoperi locuri noi, să fii alături de omul drag, să cunoști fascinația tradițiilor altor popoare, să legi prietenii cu oameni ce nu-ți vorbesc limba, să experimentezi senzații noi, și, cel mai important: să fabrici amintiri.

„Mă pregătesc de un nou șir de călătorii”

Una din întrebările care mi se pun cel mai des, la întoarcerea din călătorii, este „Și ce-ai mâncat pe acolo?”. Mărturisesc, este și asta una dintre cele mai inedite provocări: să cunoști bucătăria popoarelor, să caști ochii (nu numai gura!) când în față îți sunt puse bucate exotice, stranii, pe care nu credeai a le încerca vreodată.

Mă pregătesc așadar de un nou șir de călătorii. Și, desi nu e nici pe departe „primul meu Istanbul”, fiind o destinație atât de populară printre români, îmi permit să vă întreb, legat de prima destinație: dacă m-ați însoți, ce v-ar plăcea să gustați, undeva, pe o terăsucă tradițională, cu preturi decente, să zicem de la malul Bosforului?”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere