REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.4° Constanța Vin., 25 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7593
12.4° Constanța Vineri, 25 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7593
 

Reacţia reginei Letizia după ce ea şi regele Felipe au fost atacaţi cu noroi de protestatari

Reacţia reginei Letizia după ce ea şi regele Felipe au fost atacaţi cu noroi de protestatari

Ricardo DRAGOMIR 5 noiembrie 2024 | 00:00 384

Cuplul regal spaniol a fost atacat cu noroi, lemne şi alte obiecte şi a fost huiduit, duminică, de mulţimea furioasă de localnici din Paiporta, grav afectată de inundaţiile care au paralizat Spania.

Reactia reginei Letizia dupa ce ea si regele Felipe au fost atacati cu noroi de protestatari

Vizita oficială a cuplului regal spaniol şi a premierului Pedro Sanchez a fost suspendată, după ce localnicii furioşi din Paiporta, grav afectată de inundaţiile catastrofale care au lovit Spania provocând moartea a peste 200 de persoane, i-au huiduit puternic şi au aruncat cu cu noroi în faţă şi cu tot ce au nimerit, strigând ”Asasinii!” şi cerând demisia premierului Pedro Sanchez.

Reacţia reginei Letizia după ce ea şi regele Felipe au fost atacaţi cu noroi

„Cum pot să nu se simtă aşa? „Cum să nu fie supăraţi?”, a spus Doña Letizia.

Între timp, Don Felipe, într-un alt punct al străzii, încerca să-i calmeze pe localnici, spunându-le că „înţelege” prin ce trec şi că el şi regina sunt cu ei, cu oamenii.

După ce a fost lovit de un băţ, premierul spaniol Sanchez a fost primul care a părăsit zona.

Cu lacrimi în ochi, Regele Felipe al VI-lea şi Regina Letizia au continuat să înainteze şi să stea de vorbă cu localnicii furioşi. „Regii nu sunt de vină pentru ceea ce ni s-a întâmplat. E vina lui Pedro Sánchez”, a strigat o localnică venită să vorbească cu Regina Letizia.

Regele şi Regina s-au oprit să discute cu oamenii care cereau să fie aduse utilaje la Paiporta. Regina Letizia a încercat să-i liniştească pe oamenii care strigau „sunt morţi în Paiporta”, explicând operaţiunea care se desfăşoară.

Regele Felipe al VI-lea al Spaniei şi soţia sa, regina Letizia, s-au aflat duminică în sud-estul Spaniei, unde sunt aşteptate noi ploi abundente după inundaţiile fără precedent de la începutul acestei săptămâni, care s-au soldat deja cu cel puţin 217 morţi. Suita regală a fost atacată cu noroi de mulţimea furioasă la Poiporta.
Cuplul regal a anulat restul vizitelor în regiunile devastate de inundaţii.

Cuplul regal a anulat restul vizitelor în regiunile devastate de inundaţii

Televiziunea spaniolă a anunţat că vizita cuplului regal la locul inundaţiilor mortale din regiunea Valencia a fost suspendată. Decizia a fost luată după ce scene de haos, la limita revoltei, au avut loc la prima oprire a vizitei, la Paiporta, la periferia Valenciei, unde o mulţime furioasă i-a insultat pe premierul socialist Pedro Sanchez şi pe preşedintele regional de dreapta Carlos Mazon, aruncând cu diverse obiecte şi noroi în ei.

Potrivit jurnaliştilor AFP de la faţa locului, ostilitatea acestor locuitori este îndreptată în special împotriva preşedintelui de dreapta al regiunii Valencia, Carlos Mazon, şi a premierului socialist Pedro Sanchez. "Mazon, demisionează!", "câţi morţi?", "Afară!", a strigat mulţimea care a acuzat autorităţile că i-au abandonat.

Paiporta este un oraş cu aproximativ 25.000 de locuitori de la periferia Valenciei, una dintre cele mai afectate de intemperii, potrivit observatornews.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere