REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.3° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
14.3° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Recidivist notoriu, prins la o lună după condamnare și încarcerat pentru distrugere

Recidivist notoriu, prins la o lună după condamnare și încarcerat pentru distrugere

Replica API 31 ianuarie 2022 | 13:31 1671

Ștefan Marius Trifan, un recidivist din Năvodari, face ce face și se mai lipește de o ”cazare„ la închisoare. Prima lui condamnare a fost în anul 2011 pentru tâlhărie, urmată de cea din 2019 pentru violență în familie, la acea dată agresându-și mama și amenințând-o cu moartea pentru că nu voia să îi dea bani. Eliberat la termen pe 9 august 2020, acesta nu a mai fost de găsit pentru a răspunde penal unei acuzații de distrugere. Astfel, dat afară dintr-un bar din Năvodari pentru că deranja clienții, bărbatul a luat o piatră și a aruncat-o în fereastra barului, care s-a spart.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Constanța au decis condamnarea, prin sentința din 12 decembrie 2021, lui Ștefan Marius Trifan la 1 an și 10 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere. Precizăm că instanța a dispus efectuarea de numeroase adrese de căutări și verificări pentru identificarea inculpatului, la ANP, IGPR, ITM și a dispus mandate de aducere pe numele inculpatului la toate adresele cunoscute pentru fiecare termen de judecată, însă inculpatul nu a putut fi găsit. S-a introdus, de asemenea, și o semnalare în sistemul SIRENE, însă fără rezultat.

Inculpatul a fost găsit pe 27 ianuarie 2022

Sentința Judecătoriei Constanța a rămas definitivă în urma neapelării, însă Șefan Marius Trifan a fost de negăsit, până pe 27 ianuarie 2022 când acesta a fost identificat, fiind escortat și încarcerat la penitenciarul Poarta Albă.

Instanța a constatat că inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare cu executare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie. De asemenea, acesta a fost condamnat definitiv și pentru săvârșirea altor fapte, concurente atât între ele, cât și cu fapta ce face obiectul judecății, aspect ce denotă perseverența infracțională a inculpatului și lipsa de respect pentru valorile sociale ocrotite de legiuitor.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
impuscati-l si nu mai face! in felul asta castigati toate luptele viitoare cua cest derbedeu!
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272