REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Recomandările poliţiştilor pentru reducerea numărului de accidente

Recomandările poliţiştilor pentru reducerea numărului de accidente

Replica API 27 decembrie 2013 | 00:00 134

În atenţia şoferilor:

În atenţia şoferilor:

Circulaţi cu viteză redusă atât în localităţi, cât şi în afara lor, când partea carosabilă este umedă sau acoperită cu polei, gheaţă, mâzgă sau are îmbrăcămintea din piatră cubică! În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă din cauza stropilor de ploaie, folosirea luminilor de către ceilalţi conducători auto reduce riscul producerii unor accidente pe fondul neasigurării la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire să fie folosite pe timpul zilei permanent, mai ales în condiţii de vreme nefavorabilă. Acţionaţi din timp ştergătoarele de parbriz, pe vreme de ploaie, când din sensul opus se apropie alte vehicule. Câteva momente de circulaţie fără vizibilitate pot fi fatale! În condiţiile unui trafic aglomerat, păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile. De asemenea, nu vă angajaţi în depăşirea unei coloane de autovehicule fără a avea o bună vizibilitate. Informaţi-vă cu privire la condiţiile meteo şi tronsoanele de drum pe care le veţi parcurge. Echipaţi-vă maşina corespunzător! Prevederile legale interzic circulaţia autovehiculelor, fără ca acestea să fie dotate cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără a face vreo referire la o dată calendaristică. Curăţaţi în permanenţă farurile şi blocurile de semnalizare şi folosiţi corespunzător instalaţia de ventilaţie - climatizare! Păstraţi o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculul care circulă în faţă! Circulaţi cu viteză redusă, pentru a putea frâna în condiţii de siguranţă! Ţineţi cont de faptul că atunci când este zăpadă, distanţele sunt mai greu de apreciat. De aceea, menţineţi o distanţă mai mare între maşina dumneavoastră şi cea din faţă! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor. Pe porţiunile acoperite cu mâzgă sau polei nu trebuie să viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Pietonii sunt rugaţi să circule numai pe trotuare, traversarea străzii să o facă pe la locurile marcate, la culoarea verde a semaforului electric şi numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către şoferi.

Reamintim conducătorilor auto că, potrivit prevederilor legale, au obligaţia de a-şi echipa autoturismele cu anvelope de iarnă, în condiţiile în care circulă pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. În cazul vehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi a celor de transport persoane cu mai mult de nouă locuri pe scaune, autovehiculul trebuie echipat cu anvelope de iarnă pe axele de tracţiune şi să aibă montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate. Nerespectarea acestor prevederi reprezintă contravenţie care este sancţionată între 9 şi 20 puncte amendă, (între 720 şi 1.600 lei), sancţiunea contravenţională fiind însoţită de reţinerea certificatului de înmatriculare.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212