REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.8° Constanța Joi, 1 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7599
13.8° Constanța Joi, 1 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7599
 

Record de viteză: şofer băut, prins cu 166 km/h pe Şoseaua Mangaliei

Record de viteză: şofer băut, prins cu 166 km/h pe Şoseaua Mangaliei

Inconştienţa nu are limite! - VEZI VIDEO

Replica API 16 noiembrie 2013 | 00:00 218

Inconştienţa nu are limite! - VEZI VIDEO

Record de viteză: şofer băut, prins cu 166 km/h pe Şoseaua Mangaliei

Un tânăr teribilist, iubitor al vitezei, după cum susţin prietenii acestuia, a făcut-o lată în noaptea de miercuri spre joi! Mai exact, la ora 02.10, Alexandru Luca, de 25 ani, din Agigea, a fost surprins de aparatul radar conducând un Seat cu numere de Bulgaria, pe Şoseaua Mangaliei, cu viteza de 166 km/h! Tras pe dreapta, oamenii legii au constatat şi că respectivul era băut - respectiv 0,87mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală. Facem precizarea că Alexandru Luca este cercetat în libertate, întrucât se află la prima abatere. Chiar şi aşa, reamintim, pentru a trage un semnal de alarmă, tragedia provocată de un individ băut, în noaptea de 8 spre 9 noiembrie. Ne referim aici la Marinel Liviu Traian, cunoscut ca Liviu Pako, care a condus un autoturism marca Renault, pe Dezrobirii, dinspre I.C. Brătianu către Baba Novac şi, ajungând în dreptul marcajului pietonal de la Şcoala Generală numărul 23, a surprins şi accidentat o tânără de 19 ani, Andreea Roşu, care se angajase în traversarea carosabilului prin loc permis. Tânăra a decedat. După producerea accidentului, şoferul a părăsit locul faptei, prezentându-se ulterior la Secţia II Poliţie. Acesta a fost depistat cu o alcoolemie de 0,56mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost arestat pentru 29 de zile.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere