REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 18 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7616
13.4° Constanța Duminică, 18 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7616
 

Reformă administrativă la Ministerul Dezvoltării: Alexandru Stoica anunță ce se întâmplă cu primăriile mici și investițiile blocate

Reformă administrativă la Ministerul Dezvoltării: Alexandru Stoica anunță ce se întâmplă cu primăriile mici și investițiile blocate

Lorena CRISTEA 18 octombrie 2026 | 20:02 270

Alexandru Stoica, propus de PSD pentru funcția de ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în Guvernul Luca Niculescu, anunță că una dintre primele sale măsuri, dacă va primi votul de învestitură, va fi declanșarea unui audit în minister și în instituțiile subordonate, pentru verificarea obligațiilor de plată și a stadiului investițiilor. Totodată, acesta promite continuarea a peste 800 de proiecte ale Companiei Naționale de Investiții, modernizarea a peste 1.000 de kilometri de drumuri județene și stimulente financiare pentru localitățile care aleg să se comaseze voluntar.

Reforma administrativa la Ministerul Dezvoltarii: Alexandru Stoica anunta ce se intampla cu primariile mici si investitiile blocateAlexandru Stoica

Într-o postare publicată pe Facebook, Alexandru Stoica susține că experiența sa anterioară în funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării îi permite să cunoască problemele cu care se confruntă administrațiile locale, în special întârzierile la plata lucrărilor și lipsa predictibilității finanțărilor.

„Cunosc Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și responsabilitatea pe care o are față de comunitățile locale. Am lucrat aici ca secretar de stat și știu cât de mult depind proiectele primăriilor de deciziile și finanțările acestui minister.

Administrațiile locale trec printr-o perioadă dificilă. Au nevoie să știe când vor fi plătite lucrările executate și pe ce fonduri se pot baza pentru cele care urmează. Acestea sunt primele probleme pe care le voi aborda”, afirmă Alexandru Stoica.

Audit la Ministerul Dezvoltării. Verificări privind plățile restante și întârzierile investițiilor

Ministrul propus anunță că va dispune, imediat după preluarea mandatului, un audit care să clarifice situația financiară a instituției și a structurilor subordonate. Potrivit acestuia, rezultatele verificărilor vor fi făcute publice și vor constitui baza viitoarelor decizii de finanțare.

„Voi dispune imediat un audit în minister și în instituțiile din subordine. Vom verifica obligațiile de plată, stadiul investițiilor și cauzele întârzierilor. Rezultatele vor fi publice și vor sta la baza deciziilor de finanțare.

Programul de guvernare prevede măsuri clare, pe care le voi urmări de la începutul mandatului”, precizează Stoica.

Anunțul vine în contextul dificultăților financiare întâmpinate de administrațiile locale în derularea investițiilor. În septembrie 2026, Ministerul Dezvoltării a anunțat epuizarea creditelor bugetare alocate Programului Național de Investiții „Anghel Saligny”, fiind suspendată depunerea unor noi solicitări de transfer până la o eventuală suplimentare a fondurilor. Autoritățile locale au fost informate că pot continua lucrările din resurse proprii sau pot decide suspendarea acestora pentru a evita acumularea de arierate.

Peste 800 de investiții CNI și 1.000 de kilometri de drumuri județene

Un alt angajament al lui Alexandru Stoica privește continuarea investițiilor deja contractate prin Compania Națională de Investiții, inclusiv a proiectelor din educație și sănătate.

„Vom continua cele peste 800 de obiective deja contractate prin Compania Națională de Investiții, inclusiv școli și centre medicale, cu păstrarea bugetelor aprobate. Totodată, vom moderniza peste 1.000 de kilometri de drumuri județene neasfaltate, astfel încât mai multe localități să aibă acces mai ușor la servicii și la locurile de muncă din zonele învecinate”, afirmă ministrul propus.

Programul de guvernare al Cabinetului Niculescu prevede, de asemenea, continuarea investițiilor prin CNI și „Anghel Saligny”, finalizarea proiectelor finanțate prin PNRR și dezvoltarea unui Program Național de Dezvoltare Metropolitană.

Reforma administrativă: stimulente financiare pentru localitățile care aleg comasarea

Una dintre cele mai importante măsuri anunțate de Alexandru Stoica vizează reorganizarea administrației locale prin programul „START Reforma Administrativă”.

Acesta presupune crearea cadrului legislativ pentru asocierea și comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale, dar și posibilitatea ca primăriile mici să utilizeze în comun specialiști și servicii administrative.

„Prin «START Reforma Administrativă», vom crea cadrul legislativ pentru asocierea și comasarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale. Vom susține și primăriile mici care aleg să folosească împreună specialiști și servicii, pentru a putea pregăti proiecte de investiții și pentru a rezolva mai repede cererile oamenilor”, explică Stoica.

Potrivit ministrului propus, localitățile care decid să se unească administrativ vor beneficia de facilități suplimentare pentru investiții, fără desființarea punctelor locale de servicii.

„Pentru comunitățile care decid, în mod democratic, să se unească administrativ, programul prevede, pentru o perioadă determinată, sprijin suplimentar pentru investiții, precum și menținerea punctelor locale de servicii. Cele 429 de unități administrativ-teritoriale cu până la 1.500 de locuitori vor avea prioritate la finanțare dacă aleg comasarea voluntară”, subliniază Alexandru Stoica.

Programul de guvernare prevede și constituirea unor consorții administrative, prin care primăriile să poată utiliza împreună servicii juridice, de urbanism, achiziții publice, contabilitate, IT și atragere de fonduri europene. În plus, documentul propune introducerea unui indice de sustenabilitate administrativă pentru fiecare unitate administrativ-teritorială și reguli de finanțare locală predictibile pe cel puțin trei ani.

Calendar al măsurilor, cu termene și responsabilități

Alexandru Stoica precizează că măsurile anunțate vor trebui corelate cu posibilitățile financiare ale statului și discutate în cadrul viitorului Executiv.

„Voi discuta aceste priorități cu premierul desemnat Luca Niculescu și cu colegii din viitorul Guvern, pentru a le corela cu resursele bugetare.

Voi prezenta calendarul măsurilor, cu termene și responsabilități. Autoritățile locale vor putea urmări deciziile care le privesc, iar cetățenii vor avea acces la informații despre investițiile din comunitățile lor”, mai afirmă ministrul propus.

Alexandru Stoica revine la Ministerul Dezvoltării după experiența ca secretar de stat

Alexandru Stoica a ocupat anterior funcția de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării, fiind eliberat din această poziție, la cerere, printr-o decizie semnată de premierul Ilie Bolojan în aprilie 2026. Înainte de nominalizarea pentru funcția de ministru, acesta a activat și ca administrator public al județului Buzău.

Stoica se află pe lista miniștrilor propuși de PSD pentru Guvernul Luca Niculescu, alături de alți reprezentanți social-democrați și de miniștri independenți.

Potrivit calendarului stabilit de conducerea Parlamentului, audierile miniștrilor propuși sunt programate luni, 19 octombrie, și marți, 20 octombrie, urmând ca votul de învestitură pentru noul Guvern să aibă loc marți, de la ora 14:00, potrivit știripesurse.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere