Regele fotbalului românesc împlineşte astăzi 55 de ani
Regele fotbalului românesc împlineşte astăzi 55 de ani
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestFostul fotbalist al Farului Constanţa şi actualul antrenor al echipei de fotbal, Viitorul Constanţa împlineşte astăzi 55 de ani. 5 februarie rămâne o dată sfântă pentru fotbalul românesc şi pentru iubitorii acestuia. Acum 55 de ani se năştea la Săcele cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Gheorghe Hagi.
Decarul naţionalei de fotbal a României a fost desemnat de şapte ori cel mai bun jucător român al anului şi a fost inclus de FIFA pe lista primilor 100 de fotbalişti din istorie. Ca jucător, Gheorghe Hagi are în palmares şapte titluri de campion (trei în România, patru în Turcia), trei Cupe ale României, două Supercupe ale Spaniei, două Cupe ale Turciei, o Supercupă a Turciei şi pe plan extern cupa UEFA cu Galatasaray şi două Supercupe ale Europei cu Steaua şi Galatasaray. „Regele” şi-a început cariera de fotbalist la echipa locală, Farul Constanţa, ca mai apoi să evolueze pentru Sportul Studenţesc, Steaua, Real Madrid, Brescia, Barcelona şi Galatasaray.
În tricoul echipei naţionale a României, Gheorghe Hagi a strâns 125 de selecţii şi a marcat de 35 de ori, fiind la egalitate cu Adrian Mutu. Ca antrenor, Hagi a fost ales de două ori cel mai bun antrenor român al anului şi a câştigat un titlu cu Viitorul Constanţa şi cupa Turciei cu Galatasaray. În acest an, Gheorghe Hagi a fost favorit alături de Dan Petrescu să preia cârma echipei naţionale de fotbal a României, însă în cele din urmă Federaţia Română de Fotbal l-a ales pe fostul selecţioner de la U21, Mirel Rădoi, cel care a reuşit o performanţă unică în fotbalul românesc, calificarea în semnifinalele Campionatului European U21 de anul trecut din Italia şi San Marino şi participarea din acest an la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Petruţ IACOB
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News