Registrul Auto Român va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017
Registrul Auto Român va lucra cu publicul și în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestToate reprezentanțele Registrului Auto Român (RAR) vor lucra cu publicul în zilele de sâmbătă, până la sfârșitul anului 2017, ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, a anunțat RAR.
"Măsura a fost luată de conducerea RAR ca urmare a gradului ridicat de solicitări din partea clienților, care se programează să obțină actele necesare în vederea primei înmatriculări în România a vehiculelor second-hand. Astfel, în toate reprezentanțele RAR se va lucra în fiecare zi de sâmbătă, începând cu data de 04.11.2017, de la ora 8:00 la ora 14:00. Excepție fac zilele de 2, 23 și 30 decembrie 2017", se menționează într-un comunicat, scrie AGERPRES.
Decizia a fost luată de către directorul general al RAR, George-Adrian Dincă, pentru a scurta timpul de așteptare la activitățile Registrului Auto Român.
Potrivit sursei citate, sistemul call center național le permite posesorilor de autovehicule să obțină programare în oricare dintre reprezentanțele RAR. Numărul unic 021/ 9672 le stă la dispoziție în acest sens. Există, de asemenea, opțiunea programării online pe site-ul instituției www.rarom.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News