Registrul traficanților de droguri a devenit operațional: 26.000 de persoane monitorizate
Registrul traficanților de droguri a devenit operațional: 26.000 de persoane monitorizate
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestDe la 1 iunie, a devenit operaţional Registrul traficanţilor de droguri, o bază de date la dispoziţia unităţilor teritoriale de poliţie, necesară pentru a preveni activitatea infracţională. Persoanele condamnate pentru trafic de droguri vor fi înscrise în Registrul Naţional pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 20 de ani, timp în care poliţia va putea şti unde există riscul ca acestea să vândă din nou droguri. Reporterii Replica au vorbit cu Cristian Oprișan, specialist antidrog, despre cât de necesar este acest registru dar și ce presupune.
De la 1 iunie a devenit operaţional Registrul traficanţilor de droguri, o bază de date la dispoziţia unităţilor teritoriale de poliţie, necesară pentru a preveni activitatea infracţională. Iniţiatoarea legii, fosta ministră a justiţiei, Alina Gorghiu, aminteşte că persoanele condamnate pentru trafic de droguri vor fi înscrise în Registrul Naţional pentru o perioadă cuprinsă între 5 şi 20 de ani, timp în care poliţia va putea şti unde există riscul ca acestea să vândă din nou droguri
Cei monitorizaţi vor fi obligaţi să se prezinte periodic la poliţie, să anunţe dacă pleacă din localitate, să declare cu cine locuiesc, ce activitate desfăşoară şi unde. Nerespectarea acestor reguli este pedepsită cu amendă sau chiar cu închisoare.
Peste 26.000 de persoane pot fi monitorizate
Specialistul antidrog Cristian Oprișan consideră că registrul reprezintă înăsprirea legislației în domeniul drogurilor în România: „registrul reprezintă una dintre cele mai recente înăspriri ale legislației în domeniul drogurilor în România. În esență, cele mai importante aspecte de reținut sunt: supraveghere pe termen lung: Vizează peste 26.600 de persoane, care pot rămâne sub supraveghere până la 20 de ani, chiar dacă nu mai au cazier judiciar; obligații severe: impune prezentări periodice la poliție, verificări la domiciliu, necesitatea de a anunța în prealabil deplasările mai lungi de 7 zile și colectarea forțată de date biometrice (ADN, amprente, fotografii); riscul unei noi condamnări: nerespectarea obligațiilor constituie o nouă infracțiune, pedepsită cu închisoare sau amendă penală. Totuși, înscrierea în acest registru poate fi contestată în justiție (tot mai mulți avocați sunt dispuși să sprijine acest demers juridic). Este esențial de precizat că sunt înscrise în Registru inclusiv persoanele care nu mai au cazier judiciar. De asemenea, Registrul vizează inclusiv persoanele condamnate la o pedeapsă cu suspendare. În ceea ce privește persoanele fizice care la data comiterii faptelor erau minore, acestea nu se înscriu în Registru, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată dispune aceasta în mod expres în cadrul unui proces penal”, a transmis Cristian Oprișan.
Persoanele vor fi înscrise în registru între 5 și 20 de ani
Ce declara Alina Gorghiu, pe atunci ministru al justiției, la momentul promulgării legii privind Registrul: „Astăzi a fost făcut un pas important în bătălia pe care întreaga societate românească o poartă împotriva fenomenului drogurilor. Legea care prevede înființarea Registrului traficanților de droguri a fost votată de Camera Deputaților, for decizional, cu 246 de voturi. Am inițiat acest proiect, împreună cu colegi din PNL, din nevoia de a avea un instrument cu rol în prevenirea și combaterea traficului de droguri. Mai ales că sunt traficanți care recidivează. Registrul reprezintă un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis infracțiuni din sfera traficului ilicit de droguri, precum și a celor au efectuat fără drept operațiuni cu substanțe psihoactive sau pretinzând că dețin autorizație. Practic, vorbim despre o bază de date cu ajutorul căreia poliția va putea să verifice unde sunt traficanții, ce fac, ce serviciu au, cu cine intră în contact, dacă sunt la un festival sau dacă stau în preajma școlilor. În funcție de pedeapsă, persoanele vor fi înscrise în registru între 5 și 20 de ani. În această perioadă, poliția va putea ști unde există riscul ca persoana vizată să vândă din nou droguri. În România, consumul și traficul de droguri sunt pe un trend ascendent. Statisticile confirmă: anul trecut au fost confiscate peste 1,1 tone de droguri. Și cea mai vulnerabilă categorie socială este reprezentată de tineri. Avem datoria de a-i proteja. Și mă bucur că acest registru va oferi pârghii pentru autorități în prevenirea și combaterea traficului de droguri!”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16° Constanța 

















