REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Sâm., 27 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6712
10.1° Constanța Sâmbătă, 27 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6712
 

Reglare de conturi, cu sticle în cap și nasuri sparte

Reglare de conturi, cu sticle în cap și nasuri sparte

Replica API 22 iunie 2022 | 00:00 1530

Toma Simion a fost condamnat la pedeapsa de 90 zile-amendă, în cuantum de 1800 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea și alte violențe. Sentința a fost dată de Judecătoria Babadag, pe 15 iunie 2022 și nu este definitivă. Bărbatul este acuzat că, pe fondul unui conflict din cauza concubinei sale, a lovit cu o sticlă de bere în zona feţei victima, aceasta prezentând o plagă tăiată şi contuzie la nivelul feţei şi a capului și fractură cu deplasare de piramidă nazală.

Potrivit rechizitoriului, Toma Simion, în vârstă de 27 de ani, se afla împreună cu două persoane, în faţa magazinului, unde consumau bere, iar la un moment dat a apărut persoana vătămată, în vârstă de 27 de ani, împreună cu fraţii săi. Între cele două tabere au avut loc discuţii contradictorii, în contextul cărora inculpatul 1-a lovit cu o sticlă de bere în zona feţei victima, care a căzut la sol, apoi s-a ridicat şi a fugit, oprindu-se în dreptul locuinţei unei femei, care i-a oferit persoanei vătămate un prosop pentru a se şterge de sângele de pe faţă. Persoana vătămată a fost transportată cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Tulcea, fiind consultată în jurul orei 2310, s-a constatat că prezenta o plagă tăiată şi contuzie la nivelul feţei şi a capului și fractură cu deplasare piramidă nazală. Persoana vătămată s-a deplasat la S.J.M.L Tulcea, când s-a constatat că prezenta leziuni traumatice ce au necesitat îngrijiri medicale de 14-16 zile. Inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei însă a considerat faptele sale ca fiind justificate de violenţele exercitate de persoana vătămată asupra concubinei sale.

La individualizarea faptei, instanţa a ținut cont de leziunile produse persoanei vătămate, de contextul efectiv în care acestea au avut loc, dar şi de faptul că situaţia conflictuală ce a avut ca urmare lovirea persoanei vătămate a fost generată de conflictul dintre partea vătămată şi inculpat. Pentru aceste considerente, Toma Simion a fost condamnat la pedeapsa de 90 zile-amendă, în cuantum de 1800 lei pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea și alte violențe. Sentința a fost dată de Judecătoria Babadag, pe 15 iunie 2022 și nu este definitivă.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108