REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
16.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

Regretăm cu toţii că nu vor fi spectatori la Jocurile de la Tokyo, declară Thomas Bach

Regretăm cu toţii că nu vor fi spectatori la Jocurile de la Tokyo, declară Thomas Bach

Replica API 12 iulie 2021 | 02:10 634

Preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), Thomas Bach, şi-a exprimat regretul că spectatorii nu vor putea fi prezenţi la întrecerile din cadrul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, din cauza pandemiei de Covid-19, dar le-a promis sportivilor că vor avea o audienţă de peste cinci miliarde de persoane la nivel global pe parcursul competiţiei, informează Reuters.

Joi, organizatorii JO 2020 (23 iulie - 8 august) au decis să interzică accesul spectatorilor în tribune, ca urmare a creşterii numărului de infectări cu coronavirus, care a impus declararea unei noi stări de urgenţă la Tokyo şi în departamentele învecinate.

"A fost foarte dificil şi regretăm cu toţii consecinţele pentru voi, sportivii, dar şi pentru spectatori", a spus Bach de la Tokyo, într-un mesaj video adresat sportivilor. "Dar a fost o decizie necesară pentru a asigura siguranţa Jocurilor Olimpice. Sper că suntem cu toţii de acord că cel mai important lucru este că Jocurile Olimpice au loc", a adăugat preşedintele CIO.

Fără spectatori, Japonia este acum lipsită de ceea ce dorea să fie Jocuri cu fast şi spectacol public. Guvernul şi organizatorii vedeau acest eveniment drept o ocazie de a arăta modul în care ţara a reuşit să se refacă după dezastrul din martie 2011, când un cutremur a lovit arhipelagul nipon, urmat de un tsunami devastator şi un accident nuclear.

Interzicerea spectatorilor le va provoca, totodată, organizatorilor o scădere de sute de milioane de dolari a veniturilor preconizate.

Comitetul Internaţional Olimpic speră însă ca producţia vizuală să crească, în special în Japonia şi în cea mai mare piaţă a sa, Statele Unite, pentru a limita pagubele provocate de decizia de joi.

"Va fi în circumstanţe foarte diferite, dar trebuie să nu vă simţiţi singuri pe aceste arene. Miliarde de oameni din lumea întreagă vor sta lipiţi de ecranele lor şi sper că veţi putea simţi această susţinere", a mai spus Bach.

CIO a precizat că se aşteaptă la o audienţă potenţială de peste cinci miliarde de persoane la nivel global, graţie transmisiilor TV, cu o acoperire mai mare de către partenerii de difuzare în comparaţie cu olimpiada precedentă.

"Putem aştepta cu nerăbdare aceste mari Jocuri Olimpice, în circumstanţe speciale. Tokyo este pregătit, siturile sunt minunate. Sportivii pot, în sfârşit, să se concentreze asupra a ceea ce înseamnă Jocurile şi acestea sunt competiţiile olimpice", a conchis conducătorul mişcării olimpicem scrie Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212