REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Reguli noi pentru gărzile efectuate în spitale. Ce prevede legea adoptată de Senat

Reguli noi pentru gărzile efectuate în spitale. Ce prevede legea adoptată de Senat

A.F. 25 martie 2026 | 00:00 1921

Plenul Senatului a adoptat, luni seară, cu 98 de voturi „pentru” și două abțineri, un proiect de lege care introduce noi reguli privind modul de calcul al vechimii în muncă pentru personalul medical care efectuează gărzi cu durata de cel puţin 24 de ore.

Reguli noi pentru garzile efectuate in spitale. Ce prevede legea adoptata de Senat

Reglementarea actuală, care stabileşte că vechimea se calculează în funcţie de zilele lucrate, indiferent de numărul de ore, conduce la o situaţie paradoxală, au explicat inițiatorii legii: o gardă de 24 de ore, desfăşurată inevitabil pe două zile calendaristice, este contabilizată ca o singură zi de vechime. Legea vine să rezolve această „inechitate”.

Prevederile legii adoptate de Senat

Proiectul introduce în legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii un nou articol cu următorul cuprins:

- Activitatea de gardă desfăşurată de personalul medical în unităţile sanitare publice, organizată potrivit reglementărilor legale speciale privind timpul de muncă şi efectuarea gărzilor, constituie timp de muncă.

- Orele de gardă care, potrivit reglementărilor legale în vigoare, fac parte din durata normală a timpului de muncă sau sunt efectuate în completarea acesteia şi sunt compensate conform legii se valorifică la stabilirea vechimii în muncă şi, după caz, în specialitate, potrivit regulilor generale aplicabile raporturilor de muncă.

- Orele de gardă suplimentare, efectuate în baza unui contract individual de muncă distinct sau a unui act adiţional, se valorifică la stabilirea vechimii în muncă și în specialitate în măsura şi în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii aplicabilă muncii suplimentare.

- Modalitatea de evidenţă, organizare și efectuare a activităţii de gardă, precum şi regulile de valorificare a acesteia din perspectiva vechimii în muncă şi în specialitate se stabilesc potrivit reglementărilor legale speciale în vigoare.

- Prevederile prezentului articol nu instituie derogări de la regimul juridic general al timpului de muncă, al muncii suplimentare şi al timpului de odihnă şi nu aduc atingere drepturilor şi obligaţiilor stabilite de legislaţia muncii.

Proiectul de lege merge la Camera Decizională, în calitate de for decizional, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Garzile in spitale sa fie cu prezenta fizica si cu o activitate reala de 16 de ore cu pauza 15 minute la 2 ore. 24 de ore este mult si medici dorm 8 ore fiind platiti sa doarma. 16 ore este ok.
1
0
Analfabetii fac reguli pentru cei ce chiar au invatat. Asta se intampla intro tara unde analfabetii sunt la rang de fauritori de legi. De alde haur, sosisti si potisti. Vai pln!
17
3