REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.3° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
16.3° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Reguli noi pentru restaurante, din 20 decembrie!

Reguli noi pentru restaurante, din 20 decembrie!

A.F. 9 octombrie 2022 | 00:00 4779

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a anunţat că din data de 20 decembrie 2022 va aplica noi reguli atât pentru restaurantele clasice, ci și pentru cele cu livrare la domiciliu.


Potrivit unui ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), publicat în Monitorul Oficial, din luna decembrie a acestui an, toate restaurantele din țară vor fi obligate să afișeze în meniu nu numai ingredientele fiecărui preparat, ca până acum, dar și cantitatea fiecăruia în parte și valorile sale nutriționale, cum ar fi nivelul de zahăr, aditivi și grăsimi, scrie antena3.ro.

În aproape trei luni, oamenii vor şti cu exactitate ce conţin preparatele pe care le comandă la restaurant, transmite ANPC.

"Când cumperi un produs ambalat, găsești toate detaliile legate de cantități si ingrediente pe ambalajul acestuia.
Dacă, în schimb, ajungi la orice formă de alimentație publică, fie că vorbim despre restaurant, fie că vorbim despre fast-food, șansa de a afla ce mănânci este la mâna operatorului economic.

Avem dreptul să știm ce și cât mâncăm și dacă pretinsul gust natural nu cumva vine din aditivi.
Inițiativa acestui ordin aparține consumatorilor, pe care i-am ascultat, și a fost dezvoltată la nivelul Autorității. Consider că nu despre curajul de a semna vorbim, ci despre responsabilitatea față de consumatori", a transmis Horia Constantinescu, președintele ANPC.

De asemenea, ANPC avertizează că patronii restaurantelor care nu vor respecta noile reguli vor avea activitatea suspendată.

Ingredientele folosite trebuie menționate obligatoriu numai în cazul în care cantitatea depășește 20 de grame.

Declarația nutrițională a fiecărui produs trebuie să cuprindă valoarea energetică, adică numărul de calorii și cantitatea de zahăr, sare, grăsimi, acizii grași nesaturați, dar mai ales aditivii utilizați.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai voi nu sunteți normali , nici la 3 stele Michelin nu scrie . Noi mai catolici decât papa.
3
0
Sumtem paranoici,așa au bugetarii de munca
3
1
Ideea unui idiot suprem: Horia Constantinescu
3
2

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272