REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.5° ConstanÈ›a Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
16.5° ConstanÈ›a Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Reluarea antrenamentelor normale la rugby trebuie să aştepte încă o perioadă lungă (antrenor)

Reluarea antrenamentelor normale la rugby trebuie să aştepte încă o perioadă lungă (antrenor)

Replica API 8 mai 2020 | 00:00 1314

Activitatea din rugby va avea de aşteptat încă o perioadă lungă înainte de reluarea antrenamentelor normale cu contact între jucători, din cauza pandemiei de coronavirus, a estimat antrenorul Matt Proudfoot, antrenor al înaintaşilor la reprezentativa Angliei, citat de AFP.

''Va trece mult timp până la reluarea antrenamentelor de contact'', a estimat Matt Proudfoot, care a revenit în ţara natală, Africa de Sud, după suspendarea competiţiilor.

Federaţia internaţională (World Rugby) a recomandat marţi o ''relaxare a măsurilor de distanţare socială sau de o autorizaţie specifică de la guvern'', înainte de reluarea antrenamentelor normale.

''În loc de un program general pe care să-l urmeze toate echipele, noi am încercat o abordare holistică pentru jucători: ce am putea ameliora în mediul său familial şi nu am reuşit să îmbunătăţim la terenul de antrenament'', a explicat antrenorul sud-african tema sa de lucru din perioada de izolare.

Arhitect al formidabilului pachet de înaintare al Springboks, care a câştigat Cupa Mondială 2019 din Japonia, Proudfoot colaborează din ianuarie cu Eddie Jones la XV-le Trandafirului şi a păstrat legătura cu jucătorii prin reţelele de socializare.

Lipsa pregătirii fizice regulate în perioada de izolare devine problematică în special pentru înaintaşi, a apreciat tehnicianul sud-african care susţine că va fi nevoie de un anumit timp pentru regăsirea unei forme fizice înainte de reluarea competiţiilor.

Proudfoot aşteaptă directivele federaţiei engleze de rugby privind reluarea antrenamentelor: ''Când vom putea începe antrenamentele în mici grupuri şi vom configura lucrul cu grupuri reduse, lucrurile se vor schimba puţin''.

Sud-africanul a evocat şi colaborarea cu Eddie Jones la naţionala de rugby a Angliei: ''Springboks se concentrează pe modelul lor, Eddie ia însă în calcul tot procesul holistic, el evaluează cu adevărat metodele sale de antrenament, maniera în care pregăteşte echipă şi o face extrem de minuţios. Eu trebuie să cresc şi să evoluez. În mediul meu sud-african, era execuţia înaintea inovaţiei, aici execuţia vine din inovaţie'', relatează agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212