REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Remus Negoi, măsuri pentru oamenii cu dizabilități

Remus Negoi, măsuri pentru oamenii cu dizabilități

Virgil STOIAN 12 noiembrie 2024 | 00:00 85

În prezent, statul român privește persoanele cu dizabilități ca pe o povară. Doar 1 din 10 persoane cu dizabilități au contracte de muncă, față de 5 din 10 cât este media UE. La asta se adaugă marginalizarea și indiferența unui sistem ticăloșit. Alături de colegii mei, am luptat și vom continua să luptăm pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, iar o parte din programul de guvernare al USR se orientează și către independența și activitatea lor.

Remus Negoi, masuri pentru oamenii cu dizabilitatiRemus Negoi


 Concret, iată ce vom face:
 Vom lega indemnizația de salariul minim pe economie, astfel încât persoanele cu dizabilități să nu mai fie decuplate de la creșterile regulate. Mărim la 25% în primul an de aplicare, urmând să crească apoi odată cu salariul minim, în cazul adulților cu handicap de grad I. Adică 925 de lei. În cazul copiilor ar fi 15,64% din salariul minim. Adică 579 de lei. Vom creștere plata asistenților persoanelor cu dizabilități cu 500 de lei, similar reducerii fiscale la care ne-am angajat în capitolul despre fiscalitate.
 Copiii cu Cerințe Educaționale Speciale vor avea școala mai aproape și mai potrivită pentru ei. De asemenea, copiii cu autism și persoanele cu Alzheimer și demență vor fi parte a unui Program Național de Sănătate comun, care va deconta terapiile pentru mai multe dizabilități intelectuale/asociate (Trisomia 21 – sindrom Down, paralizie cerebrală, autism etc.). Vom modifica criteriile de încadrare în handicap a adulților cu sindrom Down ca având drept de însoțitor. Vom asigura tratamentul asistat al copiilor cu dizabilități la examenele și verificările școlare.
 Vom crea Programul Național „Localitate accesibilă”, cofinanțat din fonduri europene (POR) pentru primării, prin care se vor putea depune proiecte de accesibilizare a clădirilor, trotuarelor și spațiilor publice, iar în strategia de dezvoltare locală se va include o axă pentru accesibilizarea domeniului public.
 Angajatorii vor putea opta să angajeze persoane cu dizabilități cu pregătire și obligația către stat va fi stinsă cu toată suma încasată ca salariu. Cei care nu angajează: pentru fiecare leu cheltuit cu produse sau servicii achiziționate de la unități protejate (produse de persoane cu dizabilități) se reduc 2 lei din suma datorată statului. Astfel încât achiziționarea de produse de la unitățile protejate să fie încurajată în mod real.
Pe 1 Decembrie sunt alegerile parlamentare, iar echipa USR poate construi o Românie pentru toți, nu doar pentru unii!

CMF: 11240015

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?