Renault se aşteaptă să vândă în curând primele sale utilitare care funcţionează pe hidrogen
Grupul auto francez Renault speră ca în scurt timp să anunţe primele comenzi pentru utilitarele şi microbuzele sale care funcţionează pe hidrogen din partea unor clienţi din Germania şi Ţările de Jos, în contextul în care creşterea preţurilor la pompă a stimulat interesul clienţilor pentru acest tip de tehnologie, a declarat joi directorul Departamentului de vehicule comerciale uşoare de la Renault, Heinz-Jurgen Low, transmite Reuters.
Primul vehicul Renault care funcţionează pe bază de celulă de combustibil, o utilitară Master, va fi lansat în vara acestui an şi va fi urmat de o versiune de tip City Bus, a declarat Heinz-Jurgen Low, citează Agerpres.
Potrivit termenilor alianţei dintre Renault, Nissan şi Mitsubishi, constructorul francez este responsabil de pilotarea proiectelor europene în domeniul vehiculelor pe hidrogen precum şi de operaţiunile de producţie în numele partenerilor săi.
Constructorii din întreaga lume, cum este şi Renault, proprietarul Dacia, se concentrează pe extinderea ofertei de vehicule electrice şi pe hidrogen, în cadrul planurilor industriei de a deveni mai prietenoasă cu mediul. Vehiculele pe hidrogen sunt un tip de vehicule electrice, chiar dacă se bazează pe o celulă de combustibil care transformă hidrogenul în electricitate la bordul vehiculului.
Chiar dacă sunt mai scumpe decât vehiculele electrice pe bază de baterii, vehiculele care utilizează celule de combustibil pe hidrogen ar putea profita de pe urma dorinţei Europei de a pune la punct o industrie de talie mondială în jurul tehnologiei mobilităţii cu hidrogen.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) denunță faptul că nu se...463
Grupul de lucru al Consiliului Fiscal, format din economiști și experți reputați ai României, a făcut zob imaginea...492
Turismul de lux în Europa reprezintă o piaţă estimată undeva între 130 şi 170 de miliarde de euro şi care ar...250
Grupul elveţian Nestle SA a anunţat marţi că a început să transporte, cu avionul, lapte praf pentru bebeluşi din...269


ConstanțaUmiditate: 63%
Vânt: 4.83 m/s
Presiune: 1025 milibari

Câştigătoarea titlului de campioană a Angliei la fotbal în acest sezon va fi decisă în ultima etapă, după ce FC...86
Clubul FC Barcelona nu este dispus să plătească mai mult de 35 de milioane de euro pentru Robert Lewandowski,...75
Ciclistul eritreean Biniam Girmay (Intermarche - Wanty) a câştigat surprinzător, marţi, la sprint, etapa a 10-a a...76
Spaniolul Feliciano Lopez, unul dintre "veteranii" circuitului profesionist de tenis, a pus capăt unei serii de 79 de...82


La data de 19 mai a.c., în jurul orei 00.10, polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au procedat la...471
Urmare a cercetărilor în 3 dosare penale care vizează săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, respectiv...340
Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a informat că, în cursul zilei de miercuri, la nivel naţional, prin...274
Lucrările de remediere a avariei pe conducta magistrală de apă, cu diametrul de 800 mm, din incinta Sursei Cișmea 1C...329
Premierul Republicii Portugheze, Antonio Costa, a declarat, joi, că războiul din Ucraina, provocat de Rusia, a generat...85
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că realitatea actuală, determinată de războiul Rusiei împotriva...83
Guvernul pregăteşte noi măsuri fiscale. Potrivit unor surse, Executivul ia în calcul recalcularea taxelor şi...297
Miniştrii Apărării român şi portughez, Vasile Dîncu şi Helena Carreiras, au semnat, joi, la Bucureşti, Acordul...279
De când a ajuns la Guvernare, PSD a reușit să inițieze mai multe proiecte de legi, unele dintre ele fiind și...4128
Este unul dintre acei primari care, dacă nu ar fi existat, ar fi fost inventat. În ciuda contestațiilor venite din...3346
Centrele pentru adulți din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța sunt...2361
Felicia Ovanesian, city managerul municipiului Constanța, este al doilea om în Primăria Constanța, după primarul...6130
Prima ediţie a Festivalului Miez se desfăşoară în perioada 20 - 22 mai, în Bucureşti, pe malul lacului...93
Amber Heard a respins ferm, marţi, acuzaţiile avocaţilor lui Johnny Depp care o acuză că a fost violentă,...81
Charlie Watts, bateristul The Rolling Stones, ar fi lăsat soției și fiicei sale o avere de 30 milioane de lire...86
Actorul şi regizorul nord-irlandez Kenneth Branagh îl va interpreta pe prim-ministrul britanic, Boris Johnson, în...81
''Zero Covid'': Autorităţile din Shanghai au anunţat marţi că s-a încheiat epidemia de coronavirus (cu excepţia...92
Între 200 şi 300 de persoane au manifestat marţi la Londra pentru a cere guvernului britanic să refuze să-l...79
Grecia a anunţat miercuri că de la 1 iunie măştile de protecţie în avioane şi în spaţii publice închise nu vor...87
Fostul prim-ministru italian Silvio Berlusconi, 85 de ani, avea "sclave sexuale" la petrecerile pe care le organiza în...630
Ministerul Sănătăţii a informat că în unităţile sanitare de profil sunt internate 760 de persoane cu COVID-19,...88
O echipă de medici chirurgi din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU)...80
Guvernul României a aprobat miercuri o hotărâre care vizează conținutul și metodologia de colectare și raportare...399
18 europarlamentari, printre care și medicul român Tudor Ciuhodaru, au înaintat Parlamentului European o propunere de...449