REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
12.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Renault va produce în Turcia aluminiu pentru automobile hibride

Renault va produce în Turcia aluminiu pentru automobile hibride

Replica API 6 octombrie 2018 | 00:00 248

Constructorul turc de automobile Oyak Renault va investi peste 100 milioane euro într-o fabrică de aluminiu pentru automobile hibride amplasată în nord-vestul Turciei, unde vor fi produse componente pentru următoarea generaţie de automobile hibride, a declarat joi ministrul turc al Industriei, Mustafa Varank, transmite Reuters, citată de economica.net.

Oficialul a precizat că lucrările de construcţie la uzina de la Bursa vor începe în data de 19 octombrie iar majoritatea produselor vor fi exportate. Mustafa Varank a subliniat că investiţia va contribui la reducerea deficitului de cont curent al Turciei.

Renault colaborează de aproape 50 de ani cu firma turcă Oyak, iar la finele lunii iunie anul curent cele două părţi şi-au prelungit parteneriatul pentru încă 27 de ani. Societatea mixtă Oyak-Renault este controlată în proporţie de 51% de grupul auto francez Renault iar restul de 49% este deţinut de Oyak, fondul de pensii al armatei turce.

Specializată în producţia de caroserii şi de autoturisme, precum Clio şi Fluence, uzina Renault din Bursa produce aproximativ 360.000 de vehicule pe an.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272