REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Reprezentanții IPJ, declarații despre desfășurarea alegerilor prezidențiale în județul Constanța! Video

Reprezentanții IPJ, declarații despre desfășurarea alegerilor prezidențiale în județul Constanța! Video

Virgil STOIAN 5 mai 2025 | 13:32 548

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a organizat joi, 5 mai, începând cu ora 13.00, o conferință de presă privind desfășurarea alegerilor prezidențiale în județul Constanța. Declarația de presă a avut loc la sediul instituției din bulevardul Mamaia nr. 106.

Reprezentantii IPJ, declaratii despre desfasurarea alegerilor prezidentiale in judetul Constanta! Video

 

„Pe parcursul votului pentru alegerile prezidențiale și locale parțiale, nu s-au înregistrat incidente deosebite din punctul de vedere al atribuțiilor structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne privitoare la procesul de vot. Mulțumim celor aproximativ 2.000 de polițiști, jandarmi și angajați de la alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne care au fost în serviciu pentru a asigura climatul de siguranță publică, protecția secțiilor de votare și verificarea sesizărilor de posibile incidente electorale. Pe parcursul procesului de votare au fost înregistrate 16 sesizări de posibile incidente electorale. Cele mai frecvente au fost despre continuarea propagandei electorale și fotografierea buletinului de vot. Mulțumim alegătorilor care au participat la procesul electoral cu respectarea cadrului legal, în deplin respect pentru valorile democrației. Mulțumim, de asemenea, reprezentanților presei care, pe tot parcursul perioadei electorale au asigurat transmiterea cu obiectivitate a informațiilor despre misiunile efectivelor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne. În continuare, structurile teritoriale ale MAI rămân la datorie pentru asigurarea climatului de ordine publică și asigurarea intervențiilor în sprijinul cetățenilor. Vă mulțumim!”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Video:

.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere