REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
13.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Reprezentanţii Poliţiei şi ai Autorităţilor Navale din Europa verifică Portul

Reprezentanţii Poliţiei şi ai Autorităţilor Navale din Europa verifică Portul

Replica API 4 aprilie 2013 | 00:00 88

Seminar Aquapol, la Constanţa:

Seminar Aquapol, la Constanţa:

Seminarul Organizaţiei Europene Aquapol a ajuns şi la Constanţa, având ca subiecte dezbaterile în ceea ce priveşte problemele pe partea criminalităţii, securităţii şi controlului vamal. Evenimentul reuneşte 25 de state europene, prin reprezentaţi ai Poliţiei sau ai Autorităţilor Navale. Oaspeţii au sosit, de această dată, la Constanţa, evenimentul având loc în perioada 2-4 aprilie, la hotelul Malibu din staţiunea Mamaia, acţiunile fiind finanţate de Comisia Europeană. Dacă până acum s-au desfăşurat întâlniri şi s-au dezbătut probleme, joi, 4 aprilie, va avea loc acţiunea finală, care se va desfăşura în Portul Constanţa Sud - Agigea. "Mâine (joi - n.r.) va avea loc acţiunea finală, această deplasare, undeva la Agigea, unde se vor face, în mod aleatoriu, controale la câteva containere, unde vor participa toţi reprezentanţii acestor state europene, după care programul se va încheia cu un tur de port cu nava Anghel Saligny, dată de Administraţia Porturilor Maritime", a declarat, pentru "Replica", Şerban Berescu, director Siguranţa Navigaţiei din cadrul Autorităţii Navale Române. Anul acesta, preşedinţia Organizaţiei Aquapol aparţine României, preşedintele exerciţiului fiind chiar Şerban Berescu. Menţionăm că scopul Aquapol este de a îmbunătăţi eficienţa acţiunilor autorităţilor responsabile cu aplicarea legii în domeniul transportului naval maritim şi fluvial în Europa, de a contribui la armonizarea metodelor de lucru ale acestor instituţii în cadrul UE. De asemenea, activităţile Aquapol sunt structurate la nivelul următoarelor Grupuri de Lucru: infracţionalitatea în domeniul naval, poluarea maritimă, armonizarea şi standardizarea controalelor (documente de transport, echipamente etc.), dar şi schimb de informaţii.

Liliana CHIRU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272