REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.2° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.2° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Reprezentanții UDTTMR, prezenți la ceremoniile prilejuite de Ziua Națională a Republicii Turcia

Reprezentanții UDTTMR, prezenți la ceremoniile prilejuite de Ziua Națională a Republicii Turcia

Mirela PASCAL 2 noiembrie 2024 | 00:00 432

O delegație a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de președintele Gelil Eserghep, a participat marți, 29 octombrie, la ceremoniile organizate de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța și de Ambasada Republicii Turcia la București, cu prilejul împlinirii a 101 ani de la fondarea statului turc modern.

Reprezentantii UDTTMR, prezenti la ceremoniile prilejuite  de Ziua Nationala a Republicii Turcia


Dimineața, delegația UDTTMR a depus o coroană de flori și a păstrat un moment de reculegere la bustul fondatorului statului turc modern, Mustafa Kemal Ataturk, amplasat în Parcul Arheologic Constanța, iar seara, reprezentanții Uniunii au participat la concertul aniversar care a avut loc la Ateneul Român din București.
Ceremoniile dedicate Zilei Naționale a Republicii Turcia au continuat miercuri, 30 octombrie, la Constanța, unde Consulatul General al Republicii Turcia a organizat o recepție la care au participat numeroși invitați, printre care și reprezentanți ai Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România.

Reprezentantii UDTTMR, prezenti la ceremoniile prilejuite  de Ziua Nationala a Republicii Turcia
Prezent la eveniment, președintele UDTTMR, Gelil Eserghep, a declarat: „Ca în fiecare an, și de data aceasta am răspuns invitației Ambasadei și Consulatului General al Republicii Turcia de a sărbători împreună cu frații noștri turci Ziua Republicii Turcia. Este o zi importantă pentru națiunea turcă, iar noi suntem onorați să ne aflăm printre distinșii oaspeți an de an și să transmitem un sincer „La mulți ani!” poporului turc.”

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?