REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.5° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
12.5° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Republica Cehă va cumpăra tancuri germane Leopard, într-un contract comun cu alte state europene

Republica Cehă va cumpăra tancuri germane Leopard, într-un contract comun cu alte state europene

A.F. 14 iunie 2024 | 00:00 234

Republica Cehă a anunţat miercuri că va achiziţiona până la 77 de tancuri germane Leopard 2A8 în anii următori, în cadrul unui contract comun cu alte state europene, relatează AFP şi Reuters.

Republica Ceha va cumpara tancuri germane Leopard, intr-un contract comun cu alte state europene

Noile tancuri urmează să înlocuiască vechile tancuri de concepţie sovietică ale armatei cehe, dintre care unele au fost expediate Ucrainei ca ajutor militar în războiul cu Rusia.

"Achiziţia comună cu mai multe alte state europene, printre care Germania, este fără îndoială avantajoasă", a declarat premierul ceh Petr Fiala în faţa presei, fără a preciza celelalte ţări implicate în tranzacţie.

El a menţionat în schimb că armata cehă va cumpăra 61 de tancuri Leopard 2A8, cu o opţiune pentru alte 16, valoarea totală a părţii de contract ce revine Republicii Cehe fiind de aproximativ 2,3 miliarde de dolari, iar primele tancuri vor fi livrate în anul 2027. Modelul 2A8 este versiunea cea mai modernă a tancului german Leopard.

Pe lângă acestea, armata cehă a primit ca donaţie din partea Germaniei 15 de tancuri dintr-o versiune mai veche a modelului Leopard, respectiv Leopard 2A4, drept compensaţie pentru tancurile furnizate Ucrainei, urmând să primească încă o donaţie de 15 tancuri de acelaşi fel şi să cumpere alte 15 similare.

Premierul Petr Fiala a asigurat că anul acesta Republica Cehă va aloca Apărării un buget de 2% din PIB, ţinta minimă a cheltuielilor pentru Apărare asumată în cadrul NATO. Numai 11 din cele 32 de ţări membre ale NATO au atins anul trecut această ţintă, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere