REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.7° Constanța Joi, 28 Mar. 2024
Anul XX Nr. 6682
13.7° Constanța Joi, 28 Martie 2024 Anul XX Nr. 6682
 

Republica Moldova: Dodon l-a informat pe Putin, la Moscova, despre rezultatele recentei vizite la Bruxelles

Republica Moldova: Dodon l-a informat pe Putin, la Moscova, despre rezultatele recentei vizite la Bruxelles

Replica API 9 septembrie 2019 | 00:00 420

Igor Dodon, Vladimir Putin

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut sâmbătă o întrevedere cu omologul său rus, Vladimir Putin, pe care l-a informat, printre altele, despre rezultatele recentei sale vizite la Bruxelles, notează portalul de ştiri deschide.md.

'I-am comunicat Preşedintelui Federaţiei Ruse despre activizarea contactelor cu oficiali de rang înalt din partea celor mai importanţi parteneri externi ai ţării noastre (FR - Federaţia Rusă, n.red.-, UE şi SUA), despre rezultatele recentei întrevederi de la Bruxelles cu conducerea UE şi NATO, precum şi despre discursul pe care îl voi rosti la cea de-a 74-a Adunare Generală a ONU', a scris Igor Dodon după întâlnirea cu Putin, într-o postare pe pagina de Facebook.

La întrevedere a participat şi vicepremierul rus Dimitri Kozak.

În aceeaşi postare, preşedintele Republicii Moldova mai scrie că a discutat cu liderul de la Kremlin despre soluţionarea problemei transnistrene şi identificarea unui model politic eficient, cu respectarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova în graniţele recunoscute la nivel internaţional.

Dodon mai afirmă că a examinat cu Putin şi mai multe chestiuni legate de politica internă şi externă a Republicii Moldova, şi i-a adresat mulţumiri pentru implicarea Rusiei în evenimentele politice din iunie de la Chişinău.

'Am subliniat caracterul istoric al evenimentelor ce s-au produs în ţara noastră la începutul lunii iunie şi am adresat mulţumiri părţii ruse pentru susţinerea acordată în procesul de transfer paşnic al puterii. În context, am menţionat faptul că consensul forţelor politice externe în raport cu Moldova ne oferă şanse mari pentru dezvoltarea ţării, precum şi pentru realizarea în deplină măsură a strategiei politicii externe echilibrate, în baza menţinerii şi consolidării statutului constituţional de neutralitate permanentă', scrie Dodon în aceeaşi postare.

În ce priveşte problema livrării gazelor naturale în Republica Moldova, Dodon a anunţat că ''am ajuns la o înţelegere de principiu' care 'ne permite să afirmăm (...) că tarifele pentru consumatorii finali nu vor creşte''. ''Începând cu 1 octombrie, preţul la gazele ruseşti, furnizate Moldovei, va scădea'', afirmă el în aceeaşi postare, preluată de platforma deschide.md. AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Catelusu s-a dus la stapin.Halal roman.
0
1

REPLICA

LOTO

6/49
28291833747
5/49
102511321216
joker
2832645102