REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.3° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.3° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Republica Moldova își propune să deschidă toate capitolele de negociere cu UE în următoarele șase luni

Republica Moldova își propune să deschidă toate capitolele de negociere cu UE în următoarele șase luni

A.F. 22 iulie 2026 | 00:00 202

Republica Moldova își propune ca în următoarele șase luni să deschidă cele patru grupuri de capitole de negociere rămase cu Uniunea Europeană, a anunțat marți vicepremierul desemnat pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, în plenul Parlamentului, în cadrul dezbaterilor asupra programului de guvernare al cabinetului condus de premierul desemnat Vasile Tofan, relatează MOLDPRES, consultată de AGERPRES.

Republica Moldova isi propune sa deschida toate capitolele de negociere cu UE in urmatoarele sase luniCristina Gherasimov

''În contextul președinției irlandeze, cred că avem o oportunitate foarte bună de a avansa în procesul de negocieri. Ne-am propus câteva priorități pentru aceste șase luni. În primul rând, să avansăm cu deschiderea celor patru grupuri de capitole rămase și aici avem susținerea colegilor din Dublin. În al doilea rând, ne propunem să avansăm semnificativ în realizarea criteriilor de referință intermediară, acele jaloane care ne vor permite să trecem la etapa de închidere preliminară a unor capitole de negocieri'', a afirmat Cristina Gherasimov.

Vicepremierul desemnat a adăugat că un alt obiectiv este obținerea unei noi evaluări favorabile din partea Comisiei Europene.

''Țara noastră a demonstrat un progres enorm anul trecut și ne propunem ca și în acest an să avem o evaluare foarte bună din partea Comisiei Europene. Pentru aceasta, toate instituțiile statului lucrează la capacitate maximă. Aceste priorități ne vor permite ca, spre sfârșitul anului, să fim pregătiți pentru închiderea preliminară a unor capitole. Asta nu înseamnă că ele vor fi închise, dar că vom fi suficient de avansați pentru a face acest pas'', a precizat ea.

La rândul său, premierul desemnat Vasile Tofan a dat asigurări că toate instituțiile responsabile vor beneficia de sprijinul necesar pentru accelerarea parcursului european.

''Din partea mea vreau să vă asigur că ministerele și agențiile vor avea tot suportul necesar. Este foarte important să fim disciplinați în săptămânile și lunile care urmează. Vom profita de președinția Irlandei, care este foarte deschisă și pozitivă față de parcursul nostru european. Rolul meu va fi să mă asigur că alocăm resursele necesare pentru atingerea acestor obiective'', a declarat Vasile Tofan.

Deputații din Parlamentul de la Chișinău examinează marți programul de guvernare și componența cabinetului de miniștri propuse de premierul desemnat Vasile Tofan. După prezentarea priorităților executivului și dezbaterile în plen, Parlamentul urmează să se pronunțe prin vot asupra noului Guvern, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere