REPLICA ONLINE CONSTANTA

19° Constanța Mie., 7 Oct. 2026
Anul XX Nr. 7605
19° Constanța Miercuri, 7 Octombrie 2026 Anul XX Nr. 7605
 

Reținuți de polițiști pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal. Video

Reținuți de polițiști pentru tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal. Video

Ricardo DRAGOMIR 12 decembrie 2024 | 11:49 547

​La data de 11 decembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările în cadrul unui doar penal întocmit pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal, respectiv complicitate la tâlhărie calificată și complicitate la lipsire de libertate în mod ilegal și au efectuat o percheziție domiciliară, în municipiul Pitești.

Retinuti de politisti pentru talharie calificata si lipsire de libertate in mod ilegal. Video

În urma activităților desfășurate de polițiști, doi bărbați și o femeie au fost reținuți.

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale au continuat cercetările într-un dosar penal, întocmit, inițial, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal, în urma sesizării unei femei, de 27 de ani, din județul Argeș, care reclama faptul că, în seara de 4 decembrie a.c., sub pretextul întreținerii de relații sexuale contra cost, ar fi fost condusă de către un bărbat, de 24 de ani, din județul Olt și de un alt bărbat, într-o zonă împădurită din județul Argeș, unde ar mai fi venit alte trei persoane, respectiv o femeie, de 29 de ani, un bărbat, de 57 de ani și o femeie.

În acest context, în vederea recuperării unei pretinse datorii, persoana vătămată ar fi fost amenințată cu un cuțit de către femeia de 29 de ani și ar fi fost agresată fizic de către bărbatul de 24 de ani, în scopul deposedării de bunuri a acesteia.

Ulterior, cele cinci persoane ar fi condus victima la locuința ei, unde, prin amenințare, i-ar fi sustras 500 de lei, un telefon mobil, pașaportul și un card bancar și nu i-ar fi permis părăsirea locuinței, până în dimineața următoare, încercând, în acest interval, să o determine să accepte să practice prostituția în folosul lor, până la concurența pretinsei datorii.

Ca urmare a cercetărilor, în baza autorizării instanței, polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, al Serviciului Criminalistic și polițiștilor din cadrul Secției 3 Poliție Pitești, au efectuat o percheziție domiciliară, la imobilul în care locuiau femeia de 29 de ani și bărbatul de 24 de ani.

Ulterior, în baza mandatelor de aducere emise în cauză, cei doi și bărbatul de 57 de ani au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri.

După administrarea probatoriului, la data de 12 decembrie a.c., cei trei, respectiv femeia de 29 de ani, din Băbana, bărbatul de 24 de ani, din Spineni, județul Olt și bărbatul de 57 de ani, din Topoloveni, au  fost reținuți, pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere