REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024
Anul XX Nr. 6717
14.9° Constanța Joi, 2 Mai 2024 Anul XX Nr. 6717
 

Retrospectivă 2019: Un nou lider în box-office-ul cinematografic din toate timpurile; 8 filme cu peste 1 miliard de dolari

Retrospectivă 2019: Un nou lider în box-office-ul cinematografic din toate timpurile; 8 filme cu peste 1 miliard de dolari

Replica API 19 decembrie 2019 | 00:00 391

"Avengers: Endgame" a pus capăt dominaţiei de 10 ani a lungmetrajului "Avatar" în box-office-ul mondial din toate timpurile şi a devenit în 2019 filmul cu cele mai mari încasări din istoria cinematografiei, după ce a vândut bilete în valoare totală de 2,79 miliarde de dolari.

Filmul "Avatar" (2009), regizat de James Cameron, a rămas pe locul al doilea în acest clasament istoric, cu încasări de 2,78 miliarde de dolari, în timp ce poziţia a treia este ocupată de un alt film regizat de acelaşi cineast canadian, "Titanic", cu încasări de 2,1 miliarde de dolari.

În box-office-ul mondial din 2019, opt filme au depăşit pragul încasărilor de 1 miliard de dolari. De asemenea, până la data de 17 decembrie, încasările generate de filmele proiectate în cinematografele din Statele Unite şi Canada au totalizat 10,4 miliarde de dolari şi au şanse mari să se apropie sau chiar să depăşească până la 31 decembrie recordul absolut în domeniu - 11,8 miliarde de dolari -, stabilit în 2018. Rezultatul final din 2019 ar putea fi stimulat de câteva pelicule ale căror premiere sunt programate la sfârşitul acestui an, precum "Frozen 2", "Richard Jewell", "Star Wars: Episode IX - The Rise of Skywalker" şi "Jumanji: The Next Level".

Topul mondial al celor mai profitabile filme din 2019 a fost dominat de producţii Marvel, lungmetraje de animaţie şi continuări ale unor francize de succes.

Lungmetrajul "Avengers: Endgame", lansat pe marile ecrane în luna aprilie, a încheiat franciza "Avengers" şi a obţinut încasări totale de 2.797.800.564 de dolari. "Avengers: Endgame", cel de-al 22-lea film din universul cinematografic Marvel, încheie povestea celor şase personaje originale Avengers din universul cinematografic Marvel - Iron Man, Captain America, Black Widow, Hawkeye, Hulk şi Thor. Acţiunea este reluată din punctul în care s-a încheiat "Avengers: Infinity War", în care mulţi dintre eroii Marvel păreau că erau distruşi de Thanos, interpretat de Josh Brolin. În "Avengers: Endgame", supereroii supravieţuitori complotează pentru a-l ucide pe Thanos şi încearcă să repare răul făcut de acesta. Distribuţia îi include pe Robert Downey Jr., Chris Evans, Chris Hemsworth, Scarlett Johansson, Don Cheadle, Brie Larson, Paul Rudd, Karen Gillan şi Mark Ruffalo.

"The Lion King", regizat de Jon Favreau, se află pe locul al doilea în box-office-ul mondial din 2019, cu încasări de 1,6 miliarde de dolari. Acest remake live-action al filmului animat omonim din 1994 spune povestea unui pui de leu, un prinţ în regatul animalelor, care, după asasinarea tatălui său, îşi părăseşte ţinutul natal şi porneşte într-o călătorie în care învaţă adevărata însemnătate a responsabilităţii şi a curajului. Vocile personajelor din această peliculă sunt asigurate de artişti de prim rang, precum Donald Glover, Beyonce, Seth Rogen, Chiwetel Ejiofor şi John Oliver.

Lungmetrajul "Spider-Man: Far from Home", cu Tom Holland, Samuel L. Jackson şi Jake Gyllenhaal în distribuţie, ocupă poziţia a treia, cu încasări totale de 1,13 miliarde de dolari. Protagonistul Peter Parker, interpretat de Tom Holland, îşi reia responsabilităţile de supererou după ce super-spionul Nick Fury (Samuel L. Jackson), unul dintre personajele din seria ''Avengers'', îi cere să înfrunte o nouă ameninţare. Peter Parker are însă unele reţineri să accepte această misiune, dorindu-şi să se bucure de vacanţa în Europa şi de relaţia sa cu MJ, personaj interpretat de cântăreaţa şi actriţa Zendaya.

Locul al patrulea a revenit peliculei "Captain Marvel", primul film din universul Marvel consacrat unei supereroine, cu încasări de 1,12 miliarde de dolari. Filmul o are în rolul principal pe Brie Larson, actriţă care a câştigat premiul Oscar în 2016, pentru interpretarea din ''The Room''. Personajul său din "Captain Marvel", Carol Danvers, este o femeie-pilot de elită, a cărei aeronavă intră în coliziune cu o navă extraterestră. În urma acestui incident, protagonista capătă puteri supranaturale. Pe afişul peliculei mai figurează actorii Samuel L. Jackson, Ben Mendelsohn, Djimon Hounsou, Annette Bening şi Jude Law. Filmul a fost regizat de Anna Boden şi Ryan Fleck.

Filmul de animaţie "Toy Story 4" se află pe poziţia a cincea, cu încasări totale de 1,07 miliarde de dolari. După cel de-al treilea lungmetraj ce părea să încheie magistral saga "Toy Story" în 2010, studioul Pixar i-a readus din nou pe marile ecrane pe charismaticii Woody, Buzz Lightyear şi celelalte personaje simpatice ale acestei francize animate în "Toy Story 4", un film în regia cineastului debutant Josh Cooley, care mizează pe vocile reputaţilor actori Tom Hanks, Tim Allen, Christina Hendricks, Tony Hale, Annie Potts, Jordan Peele şi Keanu Reeves. Această nouă aventură propusă de studiourile Pixar-Disney începe cu apariţia lui Forky, o jucărie specială, construită de fetiţa Bonnie cu ajutorul unei furculiţe din plastic şi a plastilinei.

Filmul "Joker", recompensat cu Leul de Aur la Festivalul de la Veneţia, ocupă locul al şaselea, cu încasări mondiale de 1,06 miliarde de dolari. Superproducţia "Joker", bazată pe un personaj negativ din revistele de benzi desenate DC Comics, este regizată de Todd Phillips. Filmul urmăreşte parcursul lui Arthur Fleck (personaj interpretat de Joaquin Phoenix), un bărbat cu afecţiuni psihice care eşuează în cariera de actor de stand-up şi se transformă în clovnul criminal Joker, inamicul lui Batman în Gotham City. Filmul "Joker" a generat numeroase controverse în rândul publicului din cauza felului în care a ilustrat chestiuni sensibile, precum maladiile mintale şi violenţa.

Pe poziţia a şaptea în box-office-ul mondial din 2019 se află filmul "Aladdin", cu încasări de 1,05 miliarde de dolari. Adaptat după desenul animat care a marcat revenirea studioului Disney în atenţia publicului în 1992, "Aladdin", un film regizat de Guy Ritchie, îi are în distribuţie pe actorul egipteano-canadian Mena Massoud, în rolul lui Aladdin, şi pe Will Smith, care îl interpretează pe intempestivul şi irezistibilul duh ce sălăşluieşte în lampa fermecată.

Filmul de animaţie "Frozen II" ocupă locul al optulea, cu încasări globale de 1,03 miliarde de dolari. Acest lungmetraj, în care personajele principale sunt regina Elsa, sora ei Anna şi omul de zăpadă Olaf, reprezintă o continuare a peliculei originale "Frozen", un uriaş succes de casă al studioului Disney în anul 2013. Noul film prezintă povestea familiei regale din Arendelle şi încearcă să răspundă întrebărilor fanilor din lumea întreagă, în special în legatură cu originea puterilor uimitoare ale personajului Elsa.

"Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw", cel mai recent opus din saga "Furios şi iute" ("Fast & Furious"), cu actorii Dwayne Johnson, Jason Statham şi Idris Elba în rolurile principale, se află pe locul al nouălea în box-office-ul mondial din 2019, cu încasări de 758,9 milioane de dolari. În acest film, poliţistul Luke Hobbs (Dwayne Johnson) şi proscrisul Deckard Shaw (Jason Statham) formează o alianţă neobişnuită atunci când un răufăcător al cărui trup a fost îmbunătăţit prin manipulări cyber-genetice ameninţă viitorul omenirii.

Filmul chinez "Ne Zha", scris şi regizat de Yu Yang, încheie topul 10 al celor mai profitabile filme ale anului 2019 pe plan mondial, cu încasări de 700,5 milioane de dolari. Această peliculă de animaţie cu accente fantasy şi thriller prezintă povestea unui băiat născut cu puteri speciale, care este recrutat pentru a lupta împotriva unor demoni şi pentru a salva comunităţile umane ameninţate de aceştia.

AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272