REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.1° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
18.1° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat 2025: Cum s-au descurcat elevii din Constanța

Rezultatele simulării examenului de Bacalaureat 2025: Cum s-au descurcat elevii din Constanța

A.F. 8 aprilie 2025 | 16:53 1036

Rezultatele la simularea Bacalaureatului din 2025 au fost comunicate marţi, 8 aprilie a.c., conform calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Rezultatele simularii examenului de Bacalaureat 2025: Cum s-au descurcat elevii din Constanta

Simularea Bacalaureatului a început pe 24 martie cu proba scrisă la Limba şi literatura română, care a fost urmată pe 25 martie de proba obligatorie a profilului.

Pe 26 martie a fost susţinută proba la alegere a profilului şi specializării, iar elevii din partea minorităţilor naţionale au susţinut pe 27 martie proba la Limba şi literatura maternă.

Subiectele au fost elaborate pe baza conţinuturilor şi competenţelor asociate acestora, conform programelor.

Rezultatele obţinute la simulare sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performanţelor şcolare în perspectiva examenelor din vara acestui an.

Media județului Constanța a fost de 6,22, în ușoară creștere față de media de anul trecut

Media județului Constanța a fost de 6,22, în ușoară creștere față de media de la simularea națională de anul trecut - 6,04. Din 54 de unități de învățământ, 6 au înregistrat medii peste 7,00 și 17 – medii peste 6,00.

Cea mai mare medie a fost 9,85, iar cea mai mică medie - 1,13.

La Proba E.a) (Limba și literatura română) s-au obținut o notă de 10.
La Proba E.c) s-au obținut 26 de note de 10.
La Proba E.d) s-au obținut 23 de note de 10.

Din cei 3.169 de elevi prezenți la toate probele:

- 177 au medii între 9,00 și 9,85;
- 440 au medii între 8,00 și 8,99;
- 529 au medii între 7,00 și 7,99;
-  668 au medii între 6,00 și 6,99;
- 538 au medii între 5,00 și 5,99;
- 817 au medii sub 4,99.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ

Lucrările scrise ale elevilor care au susținut simularea probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat se află în unitățile de învățământ în care elevii au susținut probele scrise.

Profesorii care predau disciplinele la care s-au susținut probele simulării au acces la lucrările elevilor din clasele în care susțin cursuri, precum și la borderourile de evaluare corespunzătoare. Conducerile unităților de învățământ vor pune la dispoziția cadrelor didactice borderourile de evaluare transmise, pentru a fi folosite în procesul de vizualizare a lucrărilor de către candidați.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții cu elevii, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situații în parte, scopul fiind îmbunătățirea performanțelor școlare.

Inspectoratul Școlar Județean Constanța va continua monitorizarea și sprijinirea unităților de învățământ din județ, pentru:

- stabilirea măsurilor și a recomandărilor adecvate la nivel de unitate de învățământ, în funcție de concluziile analizei;
- continuarea monitorizării graficului activităților remediale, la nivel de unitate învățământ.

Cea de-a treia simulare județeană va fi organizată în luna mai și se va pune la dispoziția unităților de învățământ testele de antrenament publicate de-a lungul timpului în revista Dynamis a Casei Corpului Didactic Constanța, teste realizate de echipe de cadre didactice de specialitate, în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Ierarhia unităților de învățământ din județul Constanța în funcție de media probelor la simularea națională a examenului de bacalaureat 2025

Rezultatele simularii examenului de Bacalaureat 2025: Cum s-au descurcat elevii din ConstantaRezultatele simularii examenului de Bacalaureat 2025: Cum s-au descurcat elevii din Constanta

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
bafta, mila sau pomana, este sigla invatamintului romanesc.
0
0