Rihanna și A$AP Rocky, pregătiți pentru al doilea copil? „Vor o familie mare”
Rihanna și A$AP Rocky, pregătiți pentru al doilea copil? „Vor o familie mare”
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRihanna și A$AP Rocky abia au devenit părinți, dar se pare că artiștii nu au de gând să se oprească aici! În cel mai recent interviu, rapper-ul american și-a exprimat dorința de a avea mai mulți copii cu antreprenoarea din Barbados.
A$AP Rocky a spus că speră ca toți copiii săi să fie „deschiși la minte”, iar fanii au început imediat să speculeze cum artistul a folosit pluralul și nu singularul, dat fiind faptul că el și Rihanna, partenera sa, abia au devenit părinți. În acest sens, o sursă din anturajul celor doi a confirmat pentru publicația de peste ocean „US Weekly” că ambii artiști își doresc o familie numeroasă.
De altfel, se pare că băiețelul lor ar putea deveni în curând frate mai mare, căci „își doresc o familie mare, cu siguranță. Rihanna a adorat să fie însărcinată și i-a plăcut enorm corpul său în această perioadă”. Totodată, aceeași persoană a declarat că nu ar trebui să ne surprindă dacă artista va anunța o nouă sarcină „mai devreme decât ne așteptăm”, scrie click.ro
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 












