REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Rogobete exclude tăierile de 10% în Sănătate: „Medicii oricum nu sunt plătiți la nivelul anului 2026“

Rogobete exclude tăierile de 10% în Sănătate: „Medicii oricum nu sunt plătiți la nivelul anului 2026“

A.F. 15 ianuarie 2026 | 00:00 610

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a exclus, marți, că personalul medical va fi afectat de tăierile bugetare în contextul discuțiilor despre reducerea bugetului pentru salarii cu 10% pentru fiecare minister. Alexandru Rogobete a precizat că măsurile care au fost deja luate la nivelul Ministerului Sănătății au creat economii suficiente în sistem.

Rogobete exclude taierile de 10% in Sanatate: „Medicii oricum nu sunt platiti la nivelul anului 2026“Alexandru Rogobete

„Eu nu știu la Ministerul Sănătății să existe un document strategic de tăiere cu 10% a salariilor. Da, există multe măsuri, o parte deja implementate, o parte urmează, care au un singur rol: de a realiza serviciile de sănătate mai bune, de a face economii în interiorul sistemului. De aici și până a veni și să vorbești despre un domeniu pe care nu îl coordonezi, mi se pare puțin lipsit de echilibru”, a spus Alexandru Rogobete cu referire la ministrul Apărării, Radu Miruță, care a anunțat luni, că fiecare minister va lucra la un plan de tăiere cu 10% a bugetului pentru salarii, scrie antena3.ro.

„Eu știam că în această perioadă toate ministerele lucrează la bugetul pe anul viitorul. Lucru pe care îl facem. Drept dovadă, mâine, va exista o întâlnire la Guvern pentru a discuta bugetul pe domenii. Discuția cu reducerea fondului cu salariul este veche. Din toamna anului trecut se discută. În sistemul de sănătate economiile se fac în alte zone, nu la salarii sau la veniturile personalului medical, care oricum nu e plătit la nivelul anului 2026, mă refer la plata gărzilor”.

Alexandru Rogobete exclude, totodată, și planuri privind disponibilizări în rândul medicilor: “Ar fi culmea în condițiile în care există spitale unde nu avem personal să acoperim gărzile să mai dăm afară și din personalul existent care face mai multe gărzi decât ar trebui să facă pentru a acoperi normativul”.

Ministrul Sănătății exclude tăieri de salarii sau disponibilizări în rândul medicilor

Alexandru Rogobete a subliniat că reducerea cheltuielilor în Sănătate se va face “echilibrat, nu pe fugă, nu pe genunchi, nu peste noapte”:

„Bugetul se va echilibra prin includerea criteriilor de performanță. Este o diferență de la cer la pământ. Noi avem spitale în România unde nu pot acoperi liniile de gardă. Gărzile sunt plătite la nivelul anului 2017, și pot continua cu inechitățile”.

Ministrul Sănătății a subliniat că măsurile care au fost deja luate în sistemul sanitar au produs economii care permit evitarea tăierilor de salarii:

„Tot domnul ministru (Radu Miruță, n.r.) a spus ieri că s-a luat decizia ca fieare manager de instituție, în cazul nostru fiecare ministru,  să reorganizeze lucrurile ca să se încadreze în bugetul pe care îl va primi. Lucrul acesta se întâmplă în fiecare an. La sănătate prin măsurile pe care le-am luat există deja o serie de economii care ne permit să funcționăm fără aceste tăieri semichirurgicale sau chirurgicale făcute de oameni care nu au pus niciodată mâna pe in bisturiu”.

Ministrul Sănătății a precizat despre Radu Miruță că “alții fac declarații pe domenii pe care nu le stăpânesc”:

„Reducerea fondului de salarii se poate face pe anumite componente administrative. Mă întreb și eu de ce fac alții declarații pe domenii pe care nu le stăpânesc. Sănătatea are o componentă administrativă și are zona medicală. Reducerea fondului de salarii se poate face pe componentă administartivă fără a afecta activitatea personalului medical și auxiliar din unitățile sanitare. Pe de altă parte, Sănătatea și-a făcut treaba. Am avut măsuri prin care am economisit în interiorul sistemului câteva miliarde bune care vor fi realocate și reinvestite pentru ca acest sistem să fie funcțional. Eu nu am avut încă o discuție cu premierul”.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
din pacate , anual mor multi pacienti din cauza incompetentei, nesimtirii, indiferentei cu care se fac muncesc multe asistentedoctori si cu toate acestea ,nu se intampla nimic... mor oamneni si nimeni nu este vinovat ! Pana cand , pana unde se poate merge in acest fel? In orice job, cand gresesti raspunzi! De ce se acopera mizeriile din sanatate cu salarii mult prea mari pt ceea ce ofera ?
1
0
Pare implica dl ministru al sanatatii Sa dea Domnul sa faca treaba dar nu mi a placut ca nu s a pronuntat in cazul de la Buzau tanarul care a avut traumatism a facu si cheaguri de sange iar un cheag a ajuns in vena pulmonara si el nu mai putea respira iar nestiutoarele de asistente au zis ca are atac de panica .Ce a facut medicul ? cati pacienti trebuie sa mai moara dupa diverse traumatisme cand e clar ca se fac cheaguri care o iau la plimbare ??? astia chiar daca nu au invatat la scoala ar trebui sa stie .
2
4